Internațional

Zelenski deschide calea spre războiul total: A promulgat un decret prin care interzice orice fel de negocieri cu Putin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat marţi un decret care declară în mod oficial ca „imposibilă” perspectiva oricăror negocieri între Kiev şi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, dar lasă uşa deschisă pentru discuţii cu Rusia, transmit Reuters și Agerpres.

Decretul oficializează comentariile făcute vineri de Zelenski după ce preşedintele rus a proclamat drept parte a Rusiei patru regiuni ucrainene ocupate, în ceea ce Kievul şi Occidentul au spus că este o farsă ilegitimă.

„El (Putin) nu ştie ce sunt demnitatea şi onestitatea. Prin urmare, suntem dispuşi la un dialog cu Rusia, dar cu un alt preşedinte ale Rusiei”, a spus Zelenski vineri, la o reuniune a Consiliului de Securitate al Ucrainei pe care o convocase cu o zi în urmă.

Forţe ucrainene au străpuns defensiva rusă în sudul Ucrainei şi au extins o ofensivă rapidă în est, reocupând teritorii în zone anexate de Rusia după invazia din februarie.

Putin, care va împlini 70 de ani în această săptămână, a dominat viaţa politică din Rusia timp de peste două decenii şi, în baza reformelor constituţionale adoptate sub preşedinţia sa, ar mai putea candida încă de două ori, putând rămâne la putere până în 2036.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button