Creșterea prețurilor la gaz impinge tot mai multe sectoare industriale să își închidă uzinele în Europa. Temporar? – se întreabă publicația franceză Le Monde, care, ia în calcul și că am putea asista la marea dezindustrializare europeană, transmite Radio France Internaționale.
De la finele lui august, patronul societății norvegiene de îngrășământ și produse chimice, Yara și-a redus cu două treimi producția în numeroase uzine europene, dintre care 3 se află în Franța.
Afacerea sa nu mai era rentabilă, odată cu creșterea prețului la gaz.
Spre exemplu, în momentul în care a decis să închidă unele uzine, costul pentru a produce o tonă de uree a ajuns la 2040 de euro și se vindea cu 800 de euro. În Statele Unite, producția unei tone de uree costă 200 de dolari iar în Rusia, 100 de euro.
7.000 de salariați lucrează pe aceste platforme, în Europa iar unele uzine nu au fost închise aici pentru a putea fi realizat un produs indispensabil pentru motorina destinată camioanelor, un produs care este în continuare rentabil.
La o lună după ce a închis o parte din uzine, șeful companiei susține că pierderile sunt ireversibile, dacă nu, permanente: “riscăm ca industria noastră să fie ștearsă de pe harta Europei”.
Gazul natural, care servește ca sursă de energie dar deseori și de materie primă, a trecut de la 30 de euro megawatul/oră – în urmă cu un an la 200 de euro la ora actuală, după ce în luna august a ajuns la un record de 350 de euro. Practic, de pe o zi pe alta, numeroase uzine, mari consumatoare de energie, s-au regăsit deficitare.
Iar șocul se înregistrează în Europa, deoarece gazul se transportă cu greu aici iar prețurile diferă de la o regiune la alta. În Statele Unite ori în Asia, costul său a crescut într-o manieră mult mai limitată.
Robin Brooks, un german care este economist șef Institutul Internațional pentru Finanțe, o asociație financiară cu sediul în Statele Unite, este de părere că avem de a face cu cel mai puternic șoc de competitivitate pentru Europa, din ultimii 40 de ani. Motiv pentru care, în opinia sa, balanța comercială pentru zona euro, s-a prăbușit. În primele 7 luni din 2021, balanța pentru bunuri era de 121 de miliarde de euro. În perioada similară din 2022, ea a ajuns la minus 177 de miliarde de euro. “Credem mereu că Europa are un surplus comercial. În 2 luni, el a dispărut și e șocant”, explică economistul Robin Brooks.
Din februarie, după invazia rusă a Ucrainei, fabricile mari consumatoare de energie își închid porțile unele după altele, indiferent de sector : îngrășăminte, sticlărie, aluminiu, ciment, ceramică, oțel.
În Olanda, Nyrstar, liderul mondial al pieței de zinc și plumb, a decis în august, să închidă topitoria pe care o are la frontiera cu Belgia.
Gigantul siderurgic mondial ArcelorMittal – cel mai important producător de oțel din lume a decis să închidă, la finele lui septembrie, două mari cuptoare, din cele 16 pe care le deține compania în Europa. Unul se află în Spania și un altul în Germania. Totodată, a fost încetinită producția uzinei ArcelorMittal situată în sudul Frantei.
În iulie, pe ansamblul zonei euro, producția industrială scădea cu peste 2%. Întrebarea cheie: închiderea unei uzine va antrena un efect de domino, adică, va putea determina închiderea unor sub-contractanți din alte sectoare?
În Germania, gigantul mondial al produselor chimice, BASF este un exemplu. De câteva săptămâni, nu mai produce amoniac, căci nu mai este rentabil. În al doilea trimestru din 2022, costul suplimentar pentru gaz se ridica la 800 de milioane de euro, comparativ cu aceeași perioadă din 2021 și cu 1 miliard comparativ cu aceeași perioadă din 2020, explică purtătorul de cuvânt al societății germane.
Deocamdată, compania cumpără amoniac de pe piața internațională, pentru a putea livra clienților, la un preț crescut. Iar derivatele amoniacului sunt omniprezente în cotidianul nostru: în adezivi, în lipici, pesticide, îngrășăminte, coloranți, în agenții de epurare a gazelor de eșapament, în vopseluri și chiar în aditivii alimentari.
Principala uzină de aluminiu din Slovacia a fost închisă, temporar. 300 de persoane au fost disponibilizate. Patronul ei se teme că Europa va fi obligată să importe aluminiu, din China ori din Rusia.
Le Monde scrie și că în România și în Slovenia, unități de producție a aluminiului, și-au redus puternic, capacitățile de producție.
Între timp, guvernele își multiplică planurile pentru a putea ajuta companiile ce au de suferit. Germania anunță un ajutor de 200 de miliarde de euro, Marea Britanie a plafonat prețul energiei pentru societăți, pentru 6 luni, iar în Franța sunt ajutate micile societăți.
Cel mai urât scenariu este un preț foarte mare al energiei, de manieră permanentă ceea ce ar putea provoca schimbări structurale și o oarecare dezindustrializare, explică un economist de la un Institut de expertiză din Austria, intervievat de jurnaliștii de la Le Monde.
