Politică

Rareș Bogdan pe un grup intern: Plecarea lui Cîmpeanu de la Educație este o înfrângere nemeritată pentru PNL

Rareș Bogdan, a scris pe un grup intern de WhatsApp al conducerii liberalilor că „a fost o greșeală plecarea” lui Sorin Cîmpeanu de la Ministerul Educației, un lucru „grav” și o „înfrângere nemeritată” pentru partidul condus de Nicolae Ciucă.

„Aici nu e vorba doar despre Sorin Cîmpeanu sau despre Ministrul Educației, este mai mult decât atât. Pare că cineva vrea ca mesajul moralist justițiarist, de tip iacobin inchizitorial să domine din nou spațiul public din România și eventual să fie UpGrade-at”, a scris Rareș Bogdan pe un grup intern de WhatsApp al PNL. Liderul liberal a susținut că „a fost o greșeală plecarea ta din Guvern! Foarte grav, o înfrângere nemeritată pentru PNL, care ne pune și mai ales ne va pune în situații complicate pe viitor”, conform mesajului intrat în posesia Libertatea.

„Acuzațiile nu înseamna adevăruri incontestabile și probe indubitabile, ele rămân acuzații și atât. Trebuiesc probate, nu devin sentințe prin simpla enunțare. S-a cedat prea ușor și în felul acesta vor pune țintarul rând pe rând pe toți liderii și oamenii de tracțiune ai PNL de la nivel Central sau Local/Regional”, a mai scris Rareș Bogdan în mesajul postat pe grupul intern al PNL, care are aproape 50 de persoane, potrivit informațiilor ziarului.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button