Economie

Românii au cheltuit 200 milioane de euro pe bilete la compania ungurească Wizz Air

România a generat venituri de  207 mil. euro pentru compania aeriană Wizz Air, astfel că piaţa locală reprezintă 12% din totalul veniturilor companiei, conform raportului financiar anual al companiei.

„În ceea ce priveşte operaţiunile Wizz Air în România, această sucursală funcţionează ca un centru de cost. Similar altor sucursale din reţeaua Wizz Air, operaţiunile şi finanţele sunt supravegheate de Wizz Air Hungary, iar datoria raportată este o poziţie în cadrul situaţiilor financiare ale grupului pentru a reflecta cheltuielile operaţionale multianuale ale sucursalei. Ca urmare, nu este relevantă pentru poziţia financiară a Wizz Air în România şi ar trebui să ne uităm mai degrabă la puterea financiară a companiei-mamă, Wizz Air Hungary şi Wizz Air Holdings Plc, care a consolidat rezultatele financiare ale tuturor companiilor din grupul său“, spun reprezentanţii Wizz Air.

Într-un răspuns formulat pentru Ziarul Financiar, reprezentanţii Wizz Air au spus că filiala din România reprezintă de fapt un centru de cost, de aici şi pierderile foarte mari raportate la venituri. Cifra de afaceri a filialei Wizz Air din România reprezintă de fapt venituri din alte activităţi de pe plan local pe care le desfăşoara compania decât operarea zborurilor. Banii tuturor biletelor vândute sunt încasaţi direct de către compania mamă.

România reprezintă a doua cea mai importantă piaţă din portofoliul Wizz Air, pe primul loc fiind Italia, care a generat anul trecut venituri de 212 mil. euro. România este urmată în clasamentul celor mai mari pieţe din portofoliul Wizz Air de către Polonia, care anul trecut a generat venituri de 106 mil. euro.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button