Politică

Iohannis, la ONU: ”Educaţia e prioritate de top pentru România”. A uitat să le spună că avem wc-ul în fundul curții la școală

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, în discursul rostit în cadrul Adunării Generale ONU, că provocările cu care ne confruntăm în prezent, precum impactul schimbărilor climatice şi pierderea biodiversităţii, insecuritatea energetică, lipsa accesului la alimente şi educaţie şi inechităţile sociale, devin din ce în ce mai grave. Președintele Klaus Iohannis a uitat să puncteze la ONU că România încă mai are școli cu wc-ul în fundul curții și faptul că zeci de mii de copii din România se culcă seara nemâncați din cauza salariilor mizerabile și condițiilor demne de lumea a treia.

”Timpul trece, iar planeta noastră nu mai poate aştepta. Creşterea gradului de conştientizare, educarea generaţiilor viitoare cu privire la protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice sunt de importanţă majoră şi reprezintă subiecte foarte importante pentru mine.

Educaţia constituie o prioritate de top pentru România şi o investiţie strategică în viitorul nostru. Prin urmare, privim cu speranţă către Summitul Viitorului, care va avea loc în 2024”, a declarat  preşedintele.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button