Politică

Gabriel Liiceanu: România educată, o cacealma sinistră! Cîmpeanu, pus în funcție ca să apere niște hoți ordinari

Ajung în posturi oameni convinși că funcția publică e prilej de căpătuială personală: niciodată un om prost pregătit nu-și va aduce în jur oameni mai buni decât el, ci doar mediocri și impostori, spune Gabriel Liiceanu.

Scriitorul și directorul Editurii Humanitas a vorbit despre cacealmaua pe care a pus-o în scenă președintele Iohannis, cu România educată și cu aducerea în funcție a ministrului Cîmpeanu, „pus acolo ca să-i apere pe cei care au furat timpul celor care au muncit ani de zile, hoți ordinari”.

„În clipa în care avem o clasă politică și, în general, o pătură administrativă, instituții ale statului în care sunt agramați, impostori, hoți de doctorate, vă puteți imagina vreo clipă că acești oameni vor putea face altceva decât un popor după chipul și asemănarea lor? Nici vorbă!

Pentru că ei nu înțeleg de ce, dacă ei nu știu să vorbească, trebuie să știe alții?Dacă nu-și pun problema competenței sau incompetenței și ajung în postul ăla convinși că nu înseamnă altceva decât un post de căpătuială personală, de ce credeți că ar alege oameni în funcții altfel decât după chipul lor?Niciodată un om prost pregătit nu-și va aduce alături de el sau deasupra lui un om mult mai bun decât el”.Ne confruntăm cu un lucru elementar, simplu, de care nu știu cât suntem de conștienți: felul în care se selectează oamenii care conduc diferitele domenii ale țării, care și-au luat angajamentul să ne reprezinte, să ne slujească”, a spus Gabriel Liiceanu, vineri, la inaugurarea unei noi librării Humanitas, Humanitas-Takumi, pe Lipscani 42.

În loc de tăierea unei panglici, gest care abundă în România, în vreme ce țara rămâne nefuncțională. Gabriel Liiceanu a pus față în față abandonul școlar și lipsa cronică a accesului multor copii la educație și cacealmaua sinistră a președintelui Klaus Iohannis:Programul «România educată» e o cacealma sinistră în care am crezut și l-am ales pe Iohannis. Asta ne-a păcălit pe o grămadă dintre intelectuali, care suntem conștienți că viața într-o țară depinde de nivelul culturii ei. Această cacealma numită «România educată» n-a reușit să ridice cu nici măcar un centimetru educația, un program care a virat, cum a spus cineva, de la toleranță 0 față de plagiat la reacție 0 față de plagiat. Avem un ministru al Educației pus acolo ca să-i apere pe cei care au furat timpul celor care au muncit ani de zile, hoți ordinari.

Dacă vom continua așa, nu am nici o îndoială că mergem în linie dreaptă către dispariția noastră ca nație. Pentru că dacă aceia ce ne guvernează sunt troglodiți, hoți de diplome, impostori, ajunși în posturi-cheie prin contra-selecție și clientelism, ei nu vor înțelege niciodată raportul care există între urgisirea culturii și educației și starea de decădere a unui popor. Cum să sprijine cartea oameni care n-au deschis o carte în viața lor?Cum să sprijine școala oameni agramați? Este firesc ca ei să se recunoască într-o populație care arată asemenea lor. Căci altfel cum de am ajuns să discutăm despre deschiderea unui spațiu dedicat cărții ca despre un act de eroism?

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button