Politică

Președinta Ungariei, în vizită la București: Suntem de partea suveranității 

Katalin Novak, președinta Ungariei, a criticat miercuri Uniunea Europeană în timpul unei conferințe de presă comune cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Referitor la măsurile propuse în energie de Comisia Europeană, printre care și recomandarea de reducere a consumului, Novak a spus că Ungaria este ”de partea suveranității”.

Întrebată ulterior de ziariști despre colaborarea dintre România și Ungaria, șefa statului maghiar a spus că ”dacă ne uităm la nivel global care e vocea și influența UE, din păcate am constatat că acestea sunt reduse față de ce rol ar putea sau ar trebui să aibă UE când vine vorba de decizii globale”.

”Scopul și sarcina noastră e să întărim vocea UE pentru a putea crește influența UE. E interesul nostru comun pentru care vom avea abordări comune. E nevoie de decizii comune bune. Am discutat despre faptul că Europa nu se confruntă doar cu provocări economice sau energetice, legate de securitate, ci există și o criză demografică. Este problema noastră comună, ceea ce va duce la scăderea greutății UE. Am discutat despre sprijinul pentru familie. Interesul comun, ca țări vecine, să facem totul posibil ca vocea și influența Europei să fie tot mai puternică”, a mai spus Katalin Novak la București.

Reamintim că Uniunea Europeană este criticată constant de puterea de la Budapesta, atât premierul Viktor Orban, cât și președinta Katalin Novak dând vina pe Bruxelles pentru presupuse crize.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button