Politică

Titus Păunescu(AUR): Vânzarea Termo Mintia, o bătaie de joc la adresa românilor! Serviciile de informații au trădat interesul național

Zilele trecute statul român a mai făcut încă o afacere păguboasă: a vândut termocentrala de la Mintia cu 91 de milioane de euro, după ce a investit, din banii noștri, 150 de milioane de euro în retehnologizare!

Nu pot să înțeleg de ce, în plină criză energetică, închidem asemenea capacități de producție fără să punem nimic în loc…

Iar ca bomboana de pe colivă să fie cum trebuie, în buna tradiție a privatizărilor și vânzărilor industriei românești din ultimii 30 de ani, firma care a cumpărat termocentrala de la Mintia este înregistrată într-un paradis fiscal, în Insulele Cayman și are, deja, litigii cu companii din Olanda și Turcia…

În plus, oare s-o fi asigurat vreuna dintre instituțiile care ar trebui să protejeze interesele statului de bonitatea firmei care a cumpărat termocentrala, spre exemplu? Că doar avem numeroase exemple de ”mari investitori” care, de fapt, n-au făcut nimic…

Soluții ar fi existat, desigur, dar interesele românilor nu coincid cu interesele coaliției!

Ce s-ar fi putut face?

1. Se producea energie cu grupul recent retehnologizat, cel puțin până când noua centrală pe gaze ar fi fost gata

2. Se puteau accesa banii din Fondul de Modernizare pentru transformarea termocentralei într-un proiect prietenos cu mediul.

Din 2024 această bătaie de joc la adresa românilor și a banilor publici va trebui să înceteze, iar cei răspunzători pentru umilințele pe care le îndurăm de 32 de ani să fie aduși în fața justiției, o justiție care să-și facă treaba, pentru că altfel, nu-și justifică nici salariile imense și nici pensiile speciale!

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button