Cotele mici ale dunării scot la iveală cetatea Noviodunum
Scăderea cotelor Dunării a dezvelit părţi importante ale sitului arheologic Noviodunum, din oraşul Isaccea, principala staţie a flotei romane Classis Flavia Moesica ce controla cursul inferior al Dunării şi malurile de nord şi de vest ale Mării Negre, arheologii tulceni încercând să profite de această situaţie.
Responsabilul şantierului arheologic Noviodunum, Aurel Stănică, a declarat, pentru AGERPRES, că lucrările desfăşurate în ultima perioadă la cetate sunt realizate într-un proiect de restaurare şi punere în valoare a cetăţii care este finanţat prin Timbrul monumentelor istorice administrat de Institutul Naţional al Patrimoniului, proiect derulat de Primăria oraşului Isaccea, Consiliul Judeţean şi asociaţia Noviodunum.
„Pentru arheologie este o situaţie inedită, pentru că de 22 de ani de când lucrez aici nu am avut niciodată cote atât de scăzute ale Dunării. În apă, sunt elemente de ziduri prăbuşite. Noi am reuşit să surprindem o parte din latura vestică a acestui turn, spunem noi că este destul de mult. Nu ştim clar momentul în care s-a întâmplat această prăbuşire. Dar această scădere a cotelor Dunării ne oferă o oportunitate. Încercăm să profităm la maxim de scăderea aceasta istorică a nivelului Dunării şi să obţinem informaţii cât mai multe legate de incinta de nord şi de fazele sale constructive. Nu ştiu dacă în următorii ani vom avea o situaţie similară şi vom mai putea investiga această zonă”, a afirmat cercetătorul Stănică.
Reprezentantul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM) a afirmat că nivelul mic al fluviului a contribuit la înregistrarea unor descoperiri.
„Scăderea cotelor Dunării ne-a oferit prilejul de a continua cercetările şi de a avea informaţii în plus faţă de ce cunoşteam. Avem frontul acestui turn de colţ care a fost stabilit cu această ocazie, un front de formă poligonală, dar avem şi elemente constructive care au fost investigate. Avem piloţi din lemn care au fost bătuţi în solul aluvionar de constructorii antici, peste care s-a venit cu o platformă din mortar hidrofug, iar peste această platformă s-a venit cu o reţea din bârne şi apoi fundaţia propriu zisă a turnului”, a menţionat reprezentantul ICEM.
Turnul a fost finalizat în secolul al VI-lea, dar elemente din zona sudică a acestuia sunt datate anterior, posibil secol IV, secol V, construcţia fiind utilizată chiar şi cinci sau şase secole mai târziu.
„Acesta este un element din lemn care are 27 de centimetri lăţime, nu am reuşit încă să vedem care este grosimea acestuia. Posibil să fi existat o structură din lemn aşezată pe doi piloni, un element de noutate, iar un al treilea pilon încastrat în turnul din perioadă bizantină. Aceşti piloni ar fi susţinut în partea superioară o structură din lemn, iar ce avem aici este o parte din structura din lemn căzută. Acum ne este greu să spunem funcţionalitatea, dar este clar că avem de-a face cu elemente constructive care s-au prăbuşit”, a mai spus reprezentantul ICEM.
Nivelul scăzut al Dunării nu a uşurat investigaţiile arheologilor, potrivit sursei.
„Lucrurile au mers destul de greu, pentru că a trebuit să mutăm o cantitate foarte mare de piatră să ajungem la structura propriu zisă a turnului. Apoi, a fost nisip şi după aceea am ajuns la solul aluvionar. Încercăm să recuperăm orice obiect şi element din săpătură. Putem spune însă că am reuşit să obţinem date foarte serioase în ceea ce priveşte fazele constructive ale turnului de colţ al incintei de nord a cetăţii Noviodunum”, a afirmat cercetătorul Aurel Stănică.
Potrivit sursei, prin programul finanţat prin INP se realizează proiectul tehnic pentru restaurarea şi punerea în valoare a cetăţii Noviodunum.
Noviodunum este una dintre cele mai importante cetăţi de la Dunăre din antichitate, fiind ultimul vad al fluviului până la Marea Neagră. Aici, Dunărea are albia îngustă, terenurile de pe cele două maluri sunt ferme şi permit construirea unor poduri de vase. Cetatea, potrivit cercetătorilor, a fost principala staţie a flotei romane Classis Flavia Moesica, cea care controla cursul inferior al Dunării şi malurile de nord şi de vest ale Mării Negre, iar în secolul al VI-lea includea un sediu episcopal.