JUSTIȚIE

Băsescu nu se simte bine cu eticheta de securist

Fostul președinte Traian Băsescu cere revizuirea sentinței prin care a fost declarat de judecătorii de la instanța supremă „colaborator al fostei Securități”.

Primul termen din acest dosar a fost programat în luna octombrie și se va judeca la Curtea de Apel București.

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, decizia fiind definitivă.

Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituţională modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, respectiv vila de protocol de la RA-APPS şi dispozitivul de protecţie de la SPP. Astfel, dacă legea va fi declarată neconstituțională fostul șef al statului și-ar putea recăpăta privilegiile.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button