În timp ce toată lumea anunță recesiune economică, frig și foamete cu începere de la toamnă, exportatorii de cereale își continuă neabătut drumul printre jaloanele calamitatei agriculturi românești: traderul de cereale Global Grain Internațional a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei. Mai precis, a exportat cereale în valoare de 2,4 miliarde de lei.
Trebuie spus că anul trecut România a produs 34 de milioane de tone de cereale. Cu toate acestea, nimeni, exceptându-i pe traderi, nu s-a îmbogățit. Dimpotrivă. Iar mâncarea nu s-a ieftinit. Au contraire.
De ce oare?
Explicația se găsește nu numai în exportul iresponsabil de grâne, ci și în exportul de profit, pentru a fi (ne)impozitat afară, offshore.
Dacă plusvaloarea creată aici (se zice că noi consumăm doar 3 milioane de tone de grâu anual) ar fi impozitată aici, așa cum pretind chiar OCDE și CE, nu am avea motive să ne supărăm, ci să aplaudăm această realizare la export.
Numai că Global Grain Itnl a declarat un profit de doar 24 de milioane de lei, adică o sumă de 100 de ori mai mică decât cifra de afaceri. Impozitul achitat (16%) este de-a dreptul penibil.
Tipii de la cerealele globale internaționale sunt mici copii pe lângă Cargill, Monsanto, Du Pont și Glencore. Faceți estimări în gând și vedeți cam cât din cele 34 de milioane de tone de grâne au ieșit din țară. Dar, mai ales, ce porțiune din valoarea acestor cereale, produse aici, a fost impozitată aici. Probabil, câteva sute de milioane de lei, la cifre de afaceri de sute de miliarde.
Vă veți întreba cum naiba e posibil?
Prin optimizare fiscală. Costurile sunt expandate la maxim prin tranzacții intra-grup. Profitul este exportat prin tot felul de consultanțe, dobânzi, chirii, tarife, taxe de franciză, drepturi de proprietate industrială etc., pe care fiscul român se face că nu le vede.
Așa fac toți – inclusiv băncile, supermarket-urilr și companiile de utilități, marii câștigători ai plandemiei și ai celorlalte crize suprapuse. La cifre de afaceri de mii de miliarde declară profituri de zeci de milioane sau chiar pierderi.
Noi, ceilalți, plătim. Nu ne putem maximiza costurile prin exportul încasărilor în paradisurile offshore. Nu putem avea mai mult de 40-50% din cifra de afaceri drept cheltuieli. Fiscul ne consideră suspecți din start. Nu putem avea active care nu corespund cu conturile din bancă (mă întreb cine va mai avea, curând, interesul să își piardă banii prin depunerea lor în bănci …).
E bine să fii vătaf în colonie, nu?
Un articol admirabil !! FELICITARI .