Rusia preia controlul asupra celei de-a doua mari centrale electrice din Ucraina
Forţele ruse au preluat controlul asupra celei de-a doua mari centrale electrice din Ucraina şi fac o „redesfăşurare masivă” de trupe în trei regiuni din sud, a afirmat un consilier prezidenţial ucrainean, în contextul aşteptărilor la o contra-ofensivă a Ucrainei, relatează Reuters.
Forţele sprijinite de Rusia au declarat miercuri că au capturat intactă centrala electrică Vuhlehirsk, care datează din perioada sovietică şi este alimentată cu cărbune, în ceea ce reprezintă primul câştig semnificativ al Moscovei în mai bine de trei săptămâni.
Oleksei Arestovici, un consilier al preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, a confirmat capturarea centralei din estul regiuniii Doneţk, dar a spus că este doar „un avantaj tactic micuţ” pentru Rusia.
Redesfăşurarea de trupe ruseşti în sud pare să fie o schimbare de la ofensivă la apărare strategică, a adăugat el, trupele fiind trimise spre zonele Melitopol, Zaporojie şi Herson.
Ucraina a arătat clar că intenţionează să recâştige oraşul Herson, din sud, care a căzut în mâinile Rusiei în primele zile ale războiului.
Oleksei Danilov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, a scris anterior pe Twitter că Rusia concentrează „numărul maxim de trupe” în direcţia Herson, dar nu a oferit detalii.
Forţele ucrainene din sud au afirmat că au ucis 66 de inamici şi au distrus trei tancuri şi două depozite de armament în ultimele 24 de ore. Forţele ruse au atacat oraşul Mikolaiv cu lansatoare de rachete multiple, au mai spus acestea.
Reuters precizează că nu a putut verifica aceste informaţii de pe câmpul de luptă.
Ucraina a bombardat un pod important peste fluviul Nipru din Herson, acesta fiind închis pentru trafic. Oficialii ruşi au spus anterior că vor recurge la poduri de pontoane şi feriboturi pentru a transporta trupele dincolo de fluviu.
Zelenski a afirmat că Ucraina va reconstrui podul Antonivsky peste fluviul Nipru şi altele din regiune.
„Facem totul pentru a ne asigura că forţele de ocupaţie nu au oportunităţi logistice în ţara noastră”, a spus el, în mesajul de miercuri seară.
Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie, în ceea ce Moscova numeşte „o operaţiune militară specială” pentru a demilitariza şi „denazifica” ţara vecină. Ucraina şi aliaţii săi numesc invazia un război de agresiune neprovocat.
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a afirmat că plănuieşte să aibă o discuţie telefonică cu ministrul de Externe rus Serghei Lavrov, prima dintre cei doi diplomaţi încă de dinainte de începerea războiului.
Convorbirea din zilele următoare nu va fi „o negociere despre Ucraina”, a declarat Blinken la o conferinţă de presă, reafirmând poziţia Washingtonului conform căreia orice discuţii despre sfârşitul războiului trebuie să aibă loc între Kiev şi Moscova.
Rusia nu a primit nicio solicitare formală de la Washington privind o discuţie telefonică între Blinken şi Lavrov, a relatat agenţia de presă TASS.
Statele Unite a făcut „o ofertă substanţială” Rusiei pentru a-i elibera pe cetăţenii americani Brittney Griner, stat din WNBA, şi Paul Whelan, fost puşcaş marin, a spus Blinken, fără a oferi detalii despre ce oferă SUA în schimb.
Blinken a spus că va insista ca Lavrov să răspundă ofertei.
O sursă familiarizată cu situaţia a confirmat o relatare a CNN conform căreia Washingtonul este dispus să îl dea la schimb pe traficantul de arme rus Viktor Bout, care ispăşeşte o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Statele Unite.
Pe lângă discuţiile despre americanii deţinuţi în Rusia, Blinken a spus că va ridica, în convorbirea cu Lavrov, problema înţelegerii privind exportul de grâne la care s-a ajuns săptămâna trecută între Rusia, Statele Unite, Turcia şi Ucraina.
Rusia a redus livrările de gaze către Europa miercuri, într-o înfruntare pe tema energiei cu Uniunea Europeană. Ea a blocat exporturile de cereale din Ucraina de la începutul invaziei, dar vineri a fost de acord cu livrările prin Marea Neagră către strâmtoarea Bosfor din Turcia şi spre pieţele globale.
Înţelegerea a fost pusă sub semnul întrebării aproape imediat, când Rusia a atacat cu rachete de croazieră Odesa, cel mai mai port al Ucrainei, sâmbătă, la doar 12 ore de la semnarea acordului.
Înainte de invazie şi de sancţiunile care au urmat, Rusia şi Ucraina asigurau aproape o treime din exporturile globale de grâu.
Rusia şi forţele sprijinite de ea au încercat din greu să facă progrese semnificative pe teren de la capturarea, la începutul lunii iulie, a oraşului Lisiceank, din estul Ucrainei.
Ele au fost respinse în mod repetat de rezistenţa feroce a ucrainenilor.