Economie

Mircea Coșea: „România este vândută și împrumutată, suntem în pragul de a o pierde”

Mircea Coșea, economist și profesor universitar, declară în emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, că: „Acum 3 săptămâni am realizat că problema cea mai gravă a României nu este problema agriculturii sau a energiei, ci este supra-îndatorarea României”.

„E foarte greu să spun că va fi bine pentru că am intrat o situație gravă și mă miră că nu se conștientizează asta la nivelul decidenților politici. M-a speriat cât plătim noi pentru dobânda rostogolită”, spune Mircea Coșea.

Pentru ca explicațiile date să fie cât mai clare, Cozmin Gușă, prezentatorul emisiunii, vine cu o completare: „Datoria rostogolită este atunci când plătești doar dobânzile fără să începi să plătești ratele propriu-zise”.

„În primele 4 luni ale acestui an am plătit aproape 9 miliarde de lei și se estimează că până la sfârșitul anului vom plăti 30 de miliarde de lei, față de anul trecut când am plătit 16 miliarde de lei”, dezvăluie specialistul în economie, Mircea Coșea.

„A existat și un lucru care s-a prezentat a fi pozitiv pentru România, și anume creșterea economică din primul trimestru cu 5,1%. Totuși, vedem că pe ansamblul țării, la nivel de cetățean, n-a avut nici un efect pozitiv, pentru că în România tot ceea ce produci se duce pe plata datoriilor”, subliniază Mircea Coșea, atrăgând atenția asupra faptului că, la momentul actual, nu se poate acumula nimic dacă toți banii se duc în dobânzi.

Să fie oare România cea mai păgubită țară din Uniune?

Din păcate, răspunsul este da. Mircea Coșea informează că: „în ultimele luni, acest guvern a încetat să mai fie interesat și se împrumută cu cea mai mare dobândă din Europa și pe a cincea dobânda ca rating din lume. A apărut o listă de la instituțiile financiare internaționale care arată care sunt țările în stare de faliment. Erau trecute acolo niște țări de prin Africa, din America Centrală, dar și România, singura din Europa”.

„Ca o posibilă soluție, ar trebui să existe un program economic pentru relansarea industriei și a activității economice. Acest program ar trebui să rezolve 3 probleme: prețul la energie, reducerea deficitului comercial și măsurile fiscale absurde în plină criză”, demonstrează Mircea Coșea pentru Gold FM.

„Această inflație nu este un accident, ci o trecere la un nou nivel, și nu se va tempera. Suntem într-un sistem în care toată lumea câștigă, dar în mod diferit. Obișnuința va duce la o oarecare automulțumire”, concluzionează economistul Mircea Coșea.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Un comentariu

  1. Romania are vreo 200 miliarde Euro datorie(include deficit comercial,bugetar,de cont curent,arierate,pierderi companii stat,programe garantate de stat etc)
    70% din produsele alimentare de baza sunt importate
    80% din petrol e importat
    Poate nu realizati ce va urma.Sincer,nu ma intereseaza.
    Vor plati copii lui ciuca,firea,dancu,bodeadica din astia.
    Daca nu vor plati se poate si desfiinta Romania.Nu ma priveste.Nu intra in sfera Mea de interes.Sunt Binecuvantat ca n-am copii care sa ma blesteme peste cativa ani pentru „viitorul luminos”….”faurit de parintii lor”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button