Economie

CFR scumpește biletele de la 1 iulie

CFR Călători măreşte preţurile la biletele de tren de la 1 iulie, astfel că o călătorie Bucureşti – Constanţa, de exemplu, la clasa a 2-a, va costa 67 de lei cu IR, de la 55,7 lei, iar până la Braşov 54 de lei, de la 44,7 lei, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei.

„Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013”, argumentează compania.

Astfel, de la 1 iulie, o călătorie Bucureşti Nord – Ploieşti Sud/Vest va costa 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio, iar Arad – Timişoara Nord, clasa a 2-a, 17 lei, de la 14 lei, cu trenul InterRegio şi 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio.

Cei care vor să călătorească de la Bucureşti la Constanţa sau la Craiova cu clasa a 2-a vor scoate din buzunar 67 de lei pentru InterRegio (de la 55,7 lei) sau 35 de lei (de la 29,3 lei) pentru Regio.

Un bilet Bucureşti Nord – Braşov, clasa a 2-a, va costa 54 de lei la IR (de la 44,7 lei) şi 29 de lei la R (de la 24 de lei).

Braşov – Mangalia, clasa a 2-a IR, ajunge de la 1 iulie la un preţ de 104 lei, de la 86,9 lei, iar pentru Bucureşti Nord – Timişoara, clasa a 2-a IR, se va plăti suma de 116 lei, în loc de 97 de lei.

Pentru Galaţi – Mărăşeşti, clasa a 2-a, biletul de tren va costa 19 lei în loc de 15,4 lei, la tren Regio, iar pentru Suceava – Putna, clasa a 2-a, 13 lei, în loc de 10,6 lei.

„Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevederilor OMT, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 50% la abonamentele şi biletele pentru studenţi, a gratuităţii la abonamentele şi biletele pentru elevi. De asemenea se vor menţine şi ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, din aplicaţia disponibilă pe telefon, de la automatele de vânzare bilete din staţii), de până la 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie de peste 10 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors etc.”, mai spune compania.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button