Orban a descoperit că Parlamentul există
Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, în ședința de Guvern, că luni va fi depus în Parlament raportul privind măsurile luate de fiecare minister în timpul stării de urgență. Miniștrii trebuie să trimită până vineri forma finală a acestor măsuri.
„Solicit fiecărui ministru să ne trimită forma finală privitor la măsurile sectoriale care au fost luate pe domeniul fiecărui ministru pentru a putea finaliza informarea solicitată de Parlament. Am primit materialul, dar sunt câteva retuşuri care trebuie făcute. Mă uit la domnul ministru al Justiţiei, sunt prea puţine măsuri care sunt incluse, noi trebuie să prezentăm un raport cuprinzător privitor la toate măsurile, pentru că până acum nu am mai informat Parlamentul. Doamna vicepremier Turcan este practic coordonatoarea realizării acestui raport și vă rog să solicitaţi cel târziu mâine să primim forma finală astfel încât luni să putem depune raportul către Parlament”, a spus, Orban, în timpul ședinței de Guvern (VIDEO).
Orban a fost invitat recent de mai mulți politicieni pentru a merge la Parlament, iar el a declarat că „Parlamentul nu există”.
„Eu am anunțat, unde să mă duc la Parlament, că parlamentarii stau acasă și nasc tot felul de inițiative… Eu informez periodic cetățenii cu privire la măsurile luate. Parlamentul nu există. Când se va relua activitatea parlamentară și printr-o procedură parlamentară sau constituțională voi fi invitat la Parlament, cu siguranță că voi fi prezent”, a spus Ludovic Orban recent.