Erdogan: O încetare imediată a focului şi pacea ar aduce beneficii tuturor VIDEO
Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei au ajuns, marţi, la Palatul Dolmabahce, biroul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, din Istanbul, pentru o nouă rundă de negocieri.
Liderul turc s-a adresat participanţilor, susţinând că atât preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât şi preşedintele rus Vladimir Putin sunt „prieteni valoroşi”, dar a subliniat că se aşteaptă la ”rezultate solide” de la negocieri, iar încetarea imediată a focului şi pacea ar aduce beneficii tuturor, conform BBC şi CNN.
Negociatorii au fost aşezaţi la o masă lungă, faţă în faţă. Liderul turc li s-a adresat. „Într-un moment atât de critic, suntem încântaţi să vă urăm bun0venit şi să contribuim la eforturile dumneavoastră de a stabili pacea. Îmi doresc ca întâlnirile şi negocierile noastre să se dovedească a fi de bun augur pentru ţările voastre, regiunea noastră şi întreaga omenire”, a precizat Erdogan în discursul de întâmpinare a delegaţiilor ruso-ucrainene.
Erdogan a vorbit despre „durerea sa profundă”, deoarece conflictul a intrat în a cincea săptămână, şi a precizat că prietenia Turciei cu ambele ţări îl obligă să aibă rolul de mediator. „Depinde de ambele părţi să oprească această tragedie”, a spus el. El spune că progresul din cadrul negocierilor ruso-ucrainene ar deschide calea pentru întâlnirea celor doi lideri, iar Turcia ar putea găzdui şi această întâlnire.
Erdogan a mai spus că ambele delegaţii de negociatori au „preocupări legitime”, dar că s-a ajuns la un moment în care negocierile trebuie să aibă „rezultate concrete”. O „pace echitabilă” nu va avea un învins, iar continuarea conflictului nu aduce beneficii nimănui, a mai subliniat liderul turc. „Credem că ne aflăm într-o perioadă în care ar trebui să ne aşteptăm la rezultate solide de la negocieri. Puneţi bazele păcii cu directivele liderilor voştri”, a spus el, subliniind că „o încetare imediată a focului şi pacea ar aduce beneficii tuturor”, a afirmat preşedintele Turciei, potrivit CNN.
Rusya – Ukrayna Müzakere Heyetleri Toplantısı https://t.co/9YJ222RWlw
— Recep Tayyip Erdoğan (@RTErdogan) March 29, 2022