Social

Hoțul care a plecat cu o mitralieră și un încărcător cu 30 de cartușe nu a fost prins

Persoana care a furat, sâmbătă seara, o mitralieră și un încărcător cu 30 de cartușe de la o unitate militară din Mamaia Sat este încă de negăsit. Hoțul purta cagulă când l-a atacat pe militarul aflat în gardă, de pază. Potrivit Ministerului Apărării, agresorul l-a luat prin surpindere pe miliatar, l-a atacat cu un cuțit, taindu-l la mână, apoi i-a luat arma și încărcătorul cu 30 de catușe, a sărit gardul unității și a fugit.

Polițiștii au instituit filtre în trafic și verifică zona. Astfel de filtre sunt organizate și pe Autostrada Soarelui. Anchetatorii au stat de vorbă cu militarul jefuit și cu colegii săi, potrivit surselor menționate anterior.

Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului, potrivit Ministerului Apărării.

MApN a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button