Internațional
Canada impune sancțiuni dure Rusiei
Autorităţile canadiene au adăugat pe lista de sancţiuni, Ministerul rus al Apărării, Serviciul rus de Informaţii Externe, Rosoboronexport şi 29 de companii din industria Apărării, a anunţat, vineri, guvernul canadian pe site-ul său oficial, conform agenţiei de presă ruse, TASS.
Canada a sancţionat companii precum Russian Helicopters, Admiralty Shipyards, Irkut, Sukhoi, potrivit TASS.
Autorităţile canadiene au aplicat şi o interdicţie asupra importului de produse petroliere din Rusia în contextul invaziei din Ucraina, scrie news.ro.