„Efectul de fluture” are un rol bine stabilit când vine vorba să definim și să gestionăm haosul. Metafora efectului de fluture ne descrie un principiu conform căruia bătăile aripilor unui fluture la Tokyo ar declanșa un lanț de evenimente soldate, în final, cu apariția unei tornade în Dallas.
Micile variații ale condițiilor inițiale ale unui sistem dinamic neliniar pot produce variații majore pe termen lung în întregul sistem, și da, pot crea la un moment dat tornade.
Prin anii ’60, matematicianul Edward Lorenz a creat un model numit „atractor straniu”. Este vorba despre o linie care formează, alternativ, spirale în jurul a două ovale adiacente, descriind soluția haotică într-un set de ecuații inter-relaționiste. Lorenz a descoperit că forma atractorului este extrem de sensibilă la condițiile inițiale. Deplasarea punctului său de start doar puțin, în orice direcție, provocă desenarea unui alt „fluture”. Atractorul i-a convins pe cercetători să ajungă la concluzia că multe dintre sistemele lumii reale – bursa, ori sezonul tornadelor din Texas – trebuie să fie la fel de imprevizibile, iar efectul de fluture a continuat să fie invocat ca explicație pentru orice manifestare haotică. În fapt, întreaga teorie până la urmă rămâne o frumoasă metaforă pe care de-a lungul vremii ne-a plăcut să o integrăm raportându-ne la consecințele acțiunilor noastre.
Bătaia de aripi, aproape insesizabilă, a aripilor unui fluture în Ucraina este gata să genereze o tornadă în întreaga lume. Nu vreau să par cinic, dar cu siguranță acțiunile unei Uniuni Europene debusolate i-au făcut pe mulți ruși să se simtă superiori din multe puncte de vedere. Isteria creșterii prețului la carburanți s-a năpustit peste mine din toate direcțiile, susținută de argumente și teorii. Este clar că războiul nu este o aventură. Este un fel de molimă, un fel de tifos de care nu te poți feri, de care nu poți fugi și nu îl poți evita. Argumentele și teoriile curg din toate direcțiile și incertitudinea planează asupra noastră, iar acesta este motivul pentru care am renunțat să ascult televiziunile-trompetă flămânde de rating.
Pentru mine, acest demers a început încă din pandemie când mi-am propus să rămân în toate mințile în fața virusului ucigaș. Întrebam la acea vreme cum vom putea descrie urmașilor noștri acea perioadă în care stăteam ca niște iepuri fricoși după draperie, așteptându-ne sfârșitul. Și tot la fel, mă întreb la acest moment cum vom putea explica peste ani isteria cu care ne-am repezit cu toții la stațiile de carburant pentru că am primit niște mesaje pe rețelele de socializare.
Faptul că am investit în perioada pandemiei timp și bani în dezvoltarea personală, m-a ajutat să-mi păstrez rațiunea și să refuz să cred că o situație pe care o catalogăm astăzi ca fiind război în Ucraina ne poate ucide și ultimii neuroni pe care îi mai avem. Rusia nu a urmărit declanșarea unui război. Rusia a urmărit roadele pe care le poate culege de pe urma acestei situații conflictuale, și, în ciuda asigurărilor de stabilitate și de independență, în doar două săptămâni ne-am pierdut mințile cu totul, deși, nouă românilor nici măcar nu ne-au fost mișcate două fire de paie din pătulul gol de acum două ierni.
Citește în continuare pe blogul lui Ciprian Demeter
