AUR: În timp ce natalitatea s-a prăbușit, senatorii au respins majorarea alocaţiei de stat pentru copii
Senatul a respins, luni, o propunere legislativă a parlamentarilor de la AUR care prevede o majorare a alocaţiei de stat pentru copii începând din ianuarie 2022.
Actul normativ stabileşte ca, din ianuarie 2022, alocaţia să fie de 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau pentru copiii cu handicap până la 18 ani şi de 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani.
Potrivit expunerii de motive, iniţiatorii propun ca pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii, alocaţia de stat să fie de 600 de lei pentru fiecare copil dintre cei aflaţi în grijă, indiferent de vârsta acestora, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Senatoarea AUR, Rodica Boancă, a atras atenţia că ne „îndreptăm spre o prăpastie demografică”, având în vedere că în anul 2021 s-au născut în România doar 180.000 de copii, cel mai scăzut nivel al naşterilor din 1930, şi că propunerea legislativă ar fi susţinut financiar familiile cu mai mulţi copii.
Senatorul USR Irineu Darău a arătat că propunerea legislativă este neconstituţională pentru că „introduce discriminare în funcţie de numărul de fraţi pe care îi are sau nu un copil”.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.