SĂNĂTATE

1 milion de doze de AstraZeneca vor fi distruse

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat joi că 917.800 de doze de vaccin AstraZeneca care au expirat vor fi distruse, transmite Agepres.

România distruge aceste doze în condițiile în care multe alte țări din proximitate sau de pe alte continente au cerut în permanență donații de vaccinuri din partea statelor cu surplus.

„În momentul de faţă avem 917.800 de doze de vaccin AstraZeneca. Ele sunt, în momentul de faţă, cea mai mare parte lor, la nivelul centrelor regionale de depozitare, o altă parte se regăsesc în direcţiile de sănătate publică. Se finalizează în perioada următoare, din discuţiile pe care le-am avut cu colegii de la Ministerul Sănătăţii, procedura de distrugere a acestor doze, pentru că ele trebuie scoase din stoc şi date pentru distrugere, deci nu vor fi returnate către distribuitori, în mod evident, vor fi distruse în ţară, însă pentru acest lucru există la acest moment o procedură care se finalizează şi cred, dacă nu mă înşel, că va fi în baza unui act normativ la nivel de hotărâre de guvern”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare, la Palatul Victoria, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că România a recepţionat în total 4.478.000 de doze de vaccin AstraZeneca.

„Au fost administrate 852.356 de doze şi distribuite în total, plus ce a intrat în mecanismul de revânzare sau de donaţie, 3.330.000 de doze din care sunt aceste 917.000 care au ieşit din perioada de valabilitate”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă. 

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button