Internațional

Vladimir Putin: Rachetele din România sunt o amenințare pentru Rusia

Lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru Rusia, a declarat, marţi, preşedintele rus, Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Declaraţia a fost făcută într-o conferinţă de presă, după o întâlnire, la Moscova, cu premierul ungar, Viktor Orban.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat marţi, după întâlnirea cu premierul Ungariei, Viktor Orban, că Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică „au ignorat” principalele solicitări ale Moscovei privind garanţiile de securitate.

„Este deja clar, l-am informat pe premier despre acest lucru, că au fost ignorate preocupările fundamentale ale Rusiei. Nu am observat o examinare în mod adecvat a celor trei solicitări ale noastre”, a afirmat Vladimir Putin, conform agenţiilor RIA Novosti şi Associated Press.

Liderul de la Kremlin a menţionat oprirea extinderii NATO spre est, evitarea instalării de sisteme militare ofensive în apropierea frontierelor Rusiei şi revenirea la arhitectura de securitate din 1997.

La rândul său, premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat, potrivit cotidianului The Guardian, că Uniunea Europeană nu vrea niciun conflict cu Rusia. „Politica sancţiunilor este sortită eşecului”, a declarat Viktor Orban. Referindu-se la vizita în Rusia, Viktor Orban a precizat că „aceasta este şi o misiune de pace”. „Noi suntem pregătiţi pentru un acord rezonabil, niciun lider UE nu vrea izbucnirea unui conflict”, a subliniat premierul Ungariei.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button