Știrile 60m.RO

Furnizorii de energie fac un apel către autorităţi: Urgentaţi decontarea corectă şi la timp a sumelor pentru compensări şi plafonări

Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER) face un apel către autorităţi, cărora le cere să urgenteze decontarea corectă şi la timp a sumelor pentru compensări și plafonări, spunând că furnizorii nu–şi mai permit să susţină financiar sprijinul asumat de stat pentru consumatori.

„Asociaţia Furnizorilor de Energie din România – AFEER consideră că ajutorarea consumatorilor, în special a celor casnici pe timpul anotimpului rece este utilă şi, mai ales, necesară, dar trebuie făcută în mod cât mai simplu şi clar fără a afecta industria energetică. Consumatorii trebuie sprijiniţi în contextul actual, al creșterilor explozive ale prețurilor în toată lumea”, arată asociaţia, potrivit news.ro

Potrivit estimărilor asociaţiei, impactul financiar al schemei de sprijin depăşeşte cu mult 3 miliarde de lei, sumă comunicată de către autorităţi ca fiind alocată pentru această schemă. „De aceea, facem apel la autorităţi să deconteze corect şi la timp, în conformitate cu prevederile legale, evitând riscul ca furnizorii să nu mai poată să susţină financiar sprijinul asumat de stat pentru consumatori şi astfel să apară întârzieri la plată pe tot lanţul energetic.”

”Furnizorii de energie electrică și gaze naturale, companii membre ale AFEER, sunt pregătiţi şi vor acţiona pentru aplicarea legislaţiei, respectiv a tuturor măsurilor de plafonare şi compensare a facturilor. Din păcate, OUG 3/2022, care vine cu măsuri suplimentare de sprijinire a consumatorilor, introduce şi dispoziţii care vor avea un efect dezastruos pentru furnizori”, declară Laurenţiu Urluescu, preşedinte AFEER.

AFEER a avertizat, încă de la mijlocul anului trecut, conform cotaţiilor principalelor burse europene, că preţurile la energie electrică şi gaze naturale au o traiectorie ascendentă, alimentată de creşterea cererii, scăderea ofertei, majorarea fără precedent a preţurilor certificatelor de carbon; la acestea s-au adăugat, în ultimul timp, diversele dispute geopolitice etc.

„Reiterăm că furnizorii de energie NU sunt cauza pentru creşterile din piaţă ale preţurilor la energie! Furnizorii fiind la fel de afectaţi de aceste creşteri de preţuri precum consumatorii finali. NOUoua OUG 3/ 2022 aduce o presiune în plus pe furnizori, care devin, astfel, cel mai afectat segment din lanţul energetic”, mai arată AFEER.

Legislaţia iniţială (OUG 118/2021, OUG 130/2021, Legea 259/2021, normele de aplicare ale legislaţiei primare) conţinea prevederi care, chiar dacă unele neclare, iar altele tardive, trebuiau aplicate. Furnizorii, care sunt integratorul pieţei de energie şi interfaţa acesteia cu consumatorii, s-au străduit să aplice corect legislaţia.

„Suntem conştienţi că, în anumite cazuri, unii furnizori au aplicat deficitar dispoziţiile legislative, chiar dacă au anticipat şi au anunţat public că vor exista întârzieri în emiterea facturilor sau aplicarea schemei de plafonare/compensare, cauzate, de altfel, de întârzierile şi neclarităţile din legislaţie. În aceeaşi măsură, suntem conştienţi că toţi membrii AFEER au depus eforturi uriaşe pentru a aplica schema de sprijin. De aceea, susţinem şi insistăm că fiecare caz de încălcare voită sau involuntară a legislaţiei trebuie tratat punctual, fără a acuza şi fără a penaliza un întreg domeniu de activitate”, precizează AFEER.

Eforturile financiare ale furnizorilor de a-şi indeplini obligaţiile, respectiv de a plăti mai departe, pe întregul lanţ energetic, facturile întregi – cu compensare şi plafonare – către producători, transportatori, distribuitori şi bugetul statului sunt uriaşe. Potrivit legislaţiei, de la buget ar fi trebuit să le fie rambursate contravaloarea plafonărilor şi compensărilor, dar deşi furnizorii si-au achitat obligatiile aferente lunii noiembrie, unii chiar şi pentru luna decembrie, nici până astăzi, niciunul nu a primit compensaţiile de la buget.

„Mai mult, noua OUG 3/2022 aduce probleme în plus furnizorilor. Preţul final facturat al energiei electrice stabilit de Ordonanţă are o valoare mai mică decât cea necesară pentru acoperirea tuturor componentelor preţului final. Toate celelalte componente ale preţului final sunt stabilite fie de către ANRE (tarifele de transport, distribuţie, certificate verzi, bonus de cogenerare), fie prin legi organice (TVA şi accize, prin Codul Fiscal). Valoarea preţului final, impus prin OUG 3/2022, nu acoperă nici măcar taxele şi tarifele reglementate stabilite pentru 6 dintre cele 8 zone de distribuţie din ţară; nemaivorbind de costurile de furnizare si de acoperire a dezechilibrelor faţă de prognoza de consum„, arată asociaţia.

AFEER: Furnizorii de energie vor avea pierderi chiar de la întocmirea facturilor, potrivit noii OUG

Astfel, conform prevederilor OUG 3/2022, furnizorii sunt obligaţi să suporte o parte din tarifele reglementate, ceea ce nu este corect, spun furnizorii.

„Chiar de la întocmirea facturilor, furnizorii vor avea pierderi. Iar acumularea pierderilor, la care se adaugă lipsa lichidităţilor determinată de faptul că autorităţile nu au rambursat sumele pentru compensare şi plafonare, vor conduce furnizorii spre insolvenţe şi falimente! Deja peste 50% dintre furnizorii de gaze naturale au renunţat la această activitate. Există riscul ca şi majoritatea furnizorilor de energie electrică să renunţe, voit sau obligaţi, pentru că nu vor putea susţine această activitate generatoare de pierderi!”, adaugă reprezentanţii AFEER.

În contextul creşterilor explozive ale preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, AFEER consideră necesare (aşa după cum a mentionat de la început) măsuri pentru sprijinirea consumatorilor.

„Pentru aceasta, însă, este nevoie de prevederi şi proceduri clare, predictibile şi un tratament corect în aplicare. Furnizorii trebuie să-şi recupereze de la buget, integral şi la timp, totalitatea sumelor acordate clienţilor finali pentru compensaţii, plafonare şi exceptare, precum şi costurile operaţionale şi financiare pentru gestionarea schemei de sprijin”, afirmă furnizorii.

AFEER solicită ca legislaţia să fie completă, simplă, clară şi în folosul întregului sector energetic, de la producător la consumator, astfel încât populaţia şi companiile din România să poată trece cât mai bine prin această perioadă de criză.

Asociaţia Furnizorilor de Energie din România, înfiinţată în anul 2006, cuprinde, în prezent, un număr de 34 de membri, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi pe piaţa de energie electrică şi/sau de gaze naturale, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori persoane fizice, cât şi către IMM-uri şi consumatori din toate categoriile de agenţi economici care activează în România, cu o cotă de piaţă de circa 90% din consumul final de electricitate şi 65% din consumul final de gaze naturale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button