Joe Biden: vom crește prezența militară în România
Președintele Joe Biden a prezis, miercuri, într-o conferință de presă la Casa Albă că Rusia va invada Ucraina, dar va fi „incursiune minoră”, scrie CNN. Președintele american a amenințat cu sancțiuni fără precedent în cazul în care Putin își trimite trupele peste graniță, inclusiv restricționarea tranzițiilor financiare în dolari, și a constatat că națiunile occidentale nu sunt sincronizate cu ceea ce ar trebui să facă în cazul în care ar avea loc o invazie.
„Nu sunt atât de convins că președintele Putin este sigur de ceea ce va face. Cred că va intra în Ucraina. Trebuie să facă ceva”, a declarat Biden, descriindu-l pe omologul său rus drept un lider care își caută locul într-o lume post-sovietică. „Încearcă să-și găsească locul în lume între China și Occident. Dar dacă fac cu adevărat ceea ce sunt capabili să facă cu forțele masate la granița Ucrainei, va fi un dezastru pentru Rusia. Aliații și partenerii noștri sunt gata să impună sancțiuni severe și semnificative împotriva economiei sale”, a adăugat liderul de la Casa Albă, potrivit CNN.
Remarcile lui Joe Biden din timpul conferinţei de presă susţinute miercuri cu privire la posibilitatea unei incursiuni „minore” au fost puternic criticate de opoziţie, care l-a acuzat pe preşedintele democrat că s-a resemnat cu un atac din partea Rusiei.
„Neputinţa lui Joe Biden l-a încurajat pe Vladimir Putin, iar acum tocmai i-a dat lui Putin undă verde pentru a invada Ucraina”, a reacţionat pe Twitter senatorul republican Tom Cotton.
După declaraţiile preşedintelui, secretarul de presă al Casei Albe a precizat că, dacă orice forţe militare ruseşti trec frontiera ucraineană, aceasta este o nouă invazie şi va primi un răspuns dur şi unitar din partea SUA şi a aliaţilor lor. Totodată, ea a precizat că preşedintele Biden ştie din experienţă că ruşii au o întreagă paletă de agresiuni premergătoare acţiunii militare, inclusiv atacuri cibernetice şi atacuri paramilitare, care vor primi un răspuns decisiv, unitar şi bazat pe reciprocitate.
Prezență militară suplimentată în Polonia și România
De asemenea, preşedintele Joe Biden a anunțat că va fi crescută prezenţa militară în Polonia şi România, în contextul situaţiei de la frontierele Ucrainei, pentru că există o obligaţie în termenii Articolului 5 din Tratatul NATO, de a apăra aceste state, precizând că nu există o astfel de obligaţie faţă de Ucraina, deşi situaţia acesteia este îngrijorătoare.
”Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România, pentru că avem o obligaţie sacră în termenii Articolului 5, de a apăra aceste state. Ele sunt parte a NATO. Nu avem această obligaţie faţă de Ucraina, deşi suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat preşedintele Biden, întrebat în legătură cu o eventuală invadare a Ucrainei de către trupele ruseşti, dar şi cu solicitările părţii ruse vizând menţinerea unei sfere de influenţă care implică retragerea trupelor americane şi a armelor nucleare din statele fostului bloc sovietic.
Rusia, ultimatum pentru NATO
„Vine un moment al adevărului când Occidentul fie acceptă propunerile noastre, fie se vor găsi alte modalități de a apăra securitatea Rusiei”, a declarat Konstantin Gavrilov, șeful delegației ruse la Negocierile de la Viena privind securitatea militară și controlul armelor, potrivit TASS.
Rusia avertizează că „a început numărătoarea inversă” în așteptarea adoptării propunerilor ruse privind garanțiile de securitate adresate Statelor Unite și NATO, a declarat Gavrilov în cadrul reuniunii Forumului OSCE pentru Cooperare în domeniul Securității, potrivit TASS.
Gavrilov a subliniat că acțiunile NATO au avut ca rezultat fragmentarea spațiului paneuropean și au provocat pagube uriașe autorității OSCE, care s-a transformat „într-un ostatic al agendei înguste a Occidentului”.
Putin are peste 127.000 de soldați la granița cu Ucraina
Potrivit unui raport al Ministerului ucrainean al Apărării, citat de CNN, Rusia a desfășurat peste 127.000 de militari în regiune. „Puterea totală a forței terestre RF AF (Forțele Armate ale Federației Ruse) pe direcția ucraineană este de peste 106.000 de soldați. Împreună cu componenta de mare și aer, numărul total este de peste 127.000 de militari”.
Situația este gravă, este subliniat în raport, iar Ucraina avertizează că astfel, Rusia „încearcă să divizeze și să slăbească Uniunea Europeană și NATO”.
Acțiunile Kremlinului urmăresc, de asemenea, „să limiteze capacitățile Statelor Unite pentru a asigura securitatea pe continentul european”. Raportul a fost redactat după eșecul celor trei runde de discuții diplomatice dintre Rusia și Occident.