Iohannis: Este ruşinos că nimeni nu a plătit pentru crimele de la Revoluție
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, despre care afirmă că rămâne încărcată de durerea pierderii celor care şi-au dat viaţa pentru ca naţiunea noastră să lase în urmă trecutul întunecat al comunismului. Din păcate, aflarea adevărului şi pedepsirea tuturor celor responsabili de ororile din Decembrie 1989 constituie o restanţă impardonabilă a justiţiei române, mai spune preşedintele în mesaj, el adăugând că, la 32 de ani de la Revoluţia Română, este ruşinos că nimeni nu a plătit pentru victimele acelui masacru cumplit, iar justiţia română nu trebuie să aibă linişte până ce vinovaţii pentru morţii Revoluţiei nu vor fi identificaţi şi traşi la răspundere.
Şeful statului arată în mesaj că ”decembrie 1989 reprezintă reperul generaţiilor noastre, punctul zero al istoriei recente care a schimbat fundamental destinul României”.
”Atunci am câştigat lupta pentru libertate şi demnitate împotriva unei odioase dictaturi, o izbândă plătită cu preţul sângelui prea multor tineri. Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii rămâne, de aceea, încărcată de durerea pierderii celor care şi-au dat viaţa pentru ca naţiunea noastră să lase în urmă trecutul întunecat al comunismului. Aceasta este ziua în care îi chem pe toţi cetăţenii României să onorăm memoria victimelor, să preţuim sacrificiul lor suprem şi, totodată, să reiterăm angajamentul ferm de a apăra şi proteja statul de drept, libertatea şi drepturile fundamentale”, se arată în mesaj.
Potrivit preşedintelui României, ”decembrie 1989 a deschis drumul ţării noastre către democraţie, a permis integrarea în NATO, aderarea la Uniunea Europeană, încheierea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi profilarea României într-un furnizor de securitate regional”.
”Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără Revoluţia noastră anticomunistă. În urmă cu 32 de ani, românii au stat neclintiţi în faţa tancurilor şi a focurilor de armă, mânaţi de o singură dorinţă: eliberarea României de dictatura care a frânt brutal parcursul democratic al ţării noastre. Regimul comunist nu a reuşit să anihileze opoziţia românilor, să aplatizeze conştiinţele sau să înăbuşe speranţa! Mulţi au trăit cu convingerea că ororile vor lua sfârşit, au existat oameni curajoşi care au acţionat şi au suferit pentru ca ţara noastră să îşi recâştige libertatea”, afirmă Klaus Iohannis.
Şeful statului menţionează că ”nostalgia comunismului pe care unii vor să o cultive este o cinică încercare de a exploata temerile şi fricile justificate ale românilor, generate de perioadele de incertitudine prin care trecem”.
”În realitate însă, comunismul s-a dovedit distructiv şi a generat o sinistră dictatură, ducând la înapoierea României şi la un decalaj major faţă de Europa occidentală. Lozincile şi retorica nu ţin loc de dezvoltare economică stabilă sau de viziune pentru un viitor prosper pentru fiecare cetăţean. Drumul ţării noastre este indisolubil legat de valorile democratice, iar greşelile care au fost făcute în aceste peste trei decenii nu înseamnă că trebuie să ne facă să privim cu indulgenţă trecutul recent, ci că trebuie să fim mai responsabili şi mai atenţi la promovarea unor politici care să răspundă nevoilor tuturor cetăţenilor noştri”, afirmă preşedintele.
Şeful statului consideră că ”viitorul democratic al României nu poate fi consolidat fără ca tinerele generaţii să afle istoria reală şi să conştientizeze ororile regimului comunist”.
”Lupta pentru libertate şi demnitate a înaintaşilor trebuie înţeleasă la adevărata sa valoare şi continuată permanent. Apărarea drepturilor fundamentale şi a principiilor europene, cu care noi ne identificăm astăzi, constituie o datorie civică, de la care nu avem voie să abdicăm niciun moment!”, spune Iohannis.
Preşedintele arată că ”rememorarea faptelor şi evocarea eroilor trebuie împletite cu asumarea corectă a trecutului, iar acest lucru presupune, mai întâi de toate, înfăptuirea dreptăţii”.
”Din păcate, aflarea adevărului şi pedepsirea tuturor celor responsabili de ororile din Decembrie 1989 constituie o restanţă impardonabilă a justiţiei române. La 32 de ani de la Revoluţia Română, este ruşinos că nimeni nu a plătit pentru victimele acelui masacru cumplit. Justiţia română nu trebuie să aibă linişte până ce vinovaţii pentru morţii Revoluţiei nu vor fi identificaţi şi traşi la răspundere”, spune preşedintele.
Klaus Iohannis precizează că, în calitate de Preşedinte al României, va continua, cu aceeaşi hotărâre, să apere idealurile Revoluţiei şi să militeze pentru o societate modernă, puternică şi incluzivă.
”România liberă pentru care s-au sacrificat eroii noştri este ţara în care domnesc drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, locul unde dreptatea este înfăptuită de o justiţie independentă şi responsabilă în faţa societăţii şi a istoriei.
Să păstrăm mereu vie memoria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 şi să lucrăm zi de zi, împreună, pentru împlinirea idealurilor pentru care ei s-au jertfit!”, afirmă în final şeful statului.