Trotinetele au fost interzise în mijloacele de transport din Londra
Trotinetele electrice au fost interzise în mijloacele de transport public din Londra, din cauza riscului producerii unor incendii, informează marţi DPA.
Măsura intervine după ce o trotinetă electronică a luat foc, luna trecută, în metrou la staţia Parsons Gree, potrivit Agerpres.
Un raport despre trotinetele electrice realizat de Transport for London (TfL) a ajuns la concluzia că bateriile cu litiu defecte ar putea face trotinetele să ia foc.
TfL a avertizat că un incendiu într-un spaţiu închis cum ar fi un autobuz sau un vagon de metrou ar putea duce la ”vătămări semnificative” cauzate pasagerilor şi personalului.
”Raportul a arătat că incidentele produse au fost provocate de baterii litiu-ion defecte, care explodează pe neaşteptate”, a precizat TfL într-un comunicat.
Din cauza defecţiunilor, trotinetele au luat foc degajând substanţe toxice.
”TfL crede că dacă astfel de incidente se vor repeta iar incendiile au loc în spaţii închise, cum ar fi o garnitură de metrou sau de autobuz, există riscul unei vătămări semnificative atât a pasagerilor, cât şi a personalului, precum şi răni secundare provocate persoanelor care încearcă să părăsească zona”, se mai spune în comunicat.
Interdicţia este valabilă în toate serviciile TfL, inclusiv metrou, autobuze şi tramvaie.
Departamentul de pompieri din Londra susţine la rândul său măsura, precizând că a fost solicitat să stingă peste 50 de incendii în care au fost implicate trotinete electrice şi biciclete electrice în 2021.
În total 131 de pietoni au fost răniţi de trotinete electrice într-un interval de 12 luni în Marea Britanie, potrivit unui raport publicat luna trecută.