Rusia și-a continuat poziția belicoasă față de Ucraina prin mișcări de trupe, prin frecvente atacuri prin canalele de propagandă ale statului și prin amenințări directe din partea conducerii ruse. Eventualitatea unui mare război la nivel european a devenit acum cea mai clară de la sfârșitul Războiuui Rece, scrie The Wall Street Journal, citată de Rador.
Totuși, dacă agresiunea rusă la adresa Ucrainei devine una de ordin militar, asta ar putea însemna sfârșitul experimentului pe care Vladimir Putin l-a tot testat în ultimele două decenii. În orice caz, ea va avea drept rezultat o Rusie cu mult micșorată.
Din punct de vedere istoric, Ucraina a avut de suferit sub dominația rusă incă din secolul al XVII-lea, când ea s-a aliberat din uniunea polono-lituaniană. În cele din urmă, țara a fost absorbită de Imperiul Rus, iar mai apoi, de Uniunea Sovietică. ‘Holodomorul’ – înfometarea intenționată a milioane de ucraineni din ordinul lui Stalin – încă are o greutate în istoria ucraineană modernă or, asta i-a făcut pe ucraineni să se arate extrem de suspicioși în fața tentativelor Rusiei de a înfățișa cele două state ca fiind ale unor ‚frați slavi’.
O serie de evenimente mai recente au afectat și mai mult ideea unei solidarități slave, având în vedere că Rusia a lansat un război împotriva Ucrainei în 2014, după ce țara a ieșit din Uniunea Economică Eurasiatică condusă de ea. Agresiunea a fost deopotrivă una fățișă (prin anexarea ilegală a Crimeii și prin invadarea regiunii Donbas), cât și sub acoperire (prin sabotaj, propagandă și atacuri informatice).
Necunoscut în cea mai mare parte din Occident și greșit considerat drept un război civil sau o mișcare a separatiștilor, conflictul a fost regizat și susținut de Rusia. Dar originea actualului zăngănit de arme al Rusiei diferă de evenimentele din perioada 2014 – 2015.
Capturarea Crimeii de către Putin în 2014 s-a făcut de pe o poziție de slăbiciune, fiind un demers oportunist facilitat de retragera Occidentului, și mai ales a Statelor Unite, din Europa Centraaă și de Est. Astăzi, Rusia se află pe o poziție economică și strategică mai bună decât cea din 2016, ajutată fiind și de politica SUA.
Refuzul președintelui Biden de a impune sancțiuni pe tema gazoductului Nord Stream 2 i-a oferit lui Putin un avantaj strategic care, cuplat cu restricțiile impuse de proprii producători de energie din America, a creat totodată un ‚o bâtă’ cu care Europa Occidentală să poată fi lovită. Pe scurt, Putin are la dispoziție mult mai multe pârghii diplomatice și militare pentru a exercita niște presiuni care, în urmă cu doi ani, nici măcar nu existau.
Așadar, de ce Ucraina, și de ce acum? Cele mai multe analize se concentrează în jurul perspectivei Ucrainei de a intra în Organizația Tratatului Nord-Atlantic. Dar un alt aspect-cheie se poate regăsi în politica internă a Rusiei. Un Putin fără popularitate înseamnă un Putin periculos.
Războiul său din Cecenia, din anul 2000, invadarea Georgiei din 2008 și cucerirea Crimeii din 2014 au fost toate niște evenimente populare, făcând să crească procentele popularității lui Putin în sondaje. În 2021, popularitatea lui Putin a scăzut vertiginos, în primul rând și mai ales din cauza modului defectuos în care Moscova a gestionat pandemia legată de covid.
Cu o mortalitate care, de la declanșarea pandemiei, se apropie de 800000 de oameni (raportul oficial pe tema deceselor legate de covid indică 278000 de decese), Rusia a fost grav afectată de acest virus. În același timp, veniturile Rusiei au scăzut cu peste 10% în perioada 2014 – 2020. Cu popularitatea în scădere, Putin s-a dovedit grăbit să îi reunească pe ruși în jurul drapelului.
Din nefericire pentru el, Ucraina a devenit un ‚actor’ mult mai puternic, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere militar, decât fusese în 2014. Spre deosebire de acțiunile Rusiei anterioare ocupării Crimeii și a Donbasului, actuala comasare militară rusească e la vedere, oferindu-i astfel Ucrainei timp ca să riposteze.
Orice atac militar direct ar afecta grav Rusia într-o manieră asemănătoarei celei de care URSS-ul a avut parte în Afganistan, dar cu sporitul impediment al faptului că țara se află la porțile Europei, cu fronturi clare ale țărilor din cadrul NATO. Deși sunt slabe speranțe legate de o intervenție directă a NATO, pericolul unei gherile și al unei sîngeroase și prelungite insurecții ar putea servi drept piedică în calea oricăror acțiuni pripite.
Fără Ucraina, Rusia nu mai poate fi un imperiu, Dar Rusia va înceta totodată să mai fie o mare putere dacă va încerca să cucerească și restul Ucrainei. Pur și simplu, Moscova e mult prea dependentă de produsele de primă necesitate, iar covidul a slăbit sprijinul populației față de un regim care se bucură de prestigiu pe plan internațional, dar prea puțin și de altceva. Orice operațiune armată în Ucraina va aduce economia rusă, încă slăbită, pe marginea prăpartiei sau poate chiar dincolo de ea.
În consecință, este imperios necesar ca Occidentul să se arate unit împotriva Rusiei și să continue să mărească prețul oricreri agresiuni din partea ei. Asta înseamnă, în pofida tentațiilor lui Biden și poate și a Ministerului german de Externe, ca Putin să nu aibă ușor câștig de cauză de pe urma spiritului său belicos. Parafrazându-l pe Winston Churchill, sacrificarea Ucrainei pentru a păstra instabilul echilibru al Europei ar fi ca atunci când ai alege dezonoarea fără ca neapărat să previi războiul.
