Marcel Ciolacu, liderul PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, duminică seară, că abordarea în privința construirii celor opt spitale regionale, promise de social-democrați, ar putea fi schimbată. PSD nu are nici un plan pentru construcția de spitale noi, toate gândurile social democrațiilor fiind axate pe noul PNDL 3 sau Anghel Saligny, cum mai este cunoscut acest program de risipiire și jefuire a banului public.
Întrebat dacă se vor mai construi cele opt spitale regionale, liderul social-democraților a răspuns: „Trebuie aceeaşi abordare ca la infrastructură. Presupun că mâine (luni, 6 decembrie) avem prima şedinţă de coaliţie. Fiecare dintre noi avem lucrurile acestea trecute pe lista de discuţii. Nu mai avem voie să nu facem”.
„Nu ştiu dacă abordarea va fi de opt spitale acum, după această pandemie. Aştept specialiştii să ne spună dacă e bine să facem opt sau numai patru şi să ne întoarcem şi la satul românesc, să aibă lumea și acolo acces la sănătate. Pandemia ne-a arătat că filozofia s-a modificat puţin”, a mai spus Marcel Ciolacu, la Antena 3.