Internațional

Olanda: Toți cei 14 pasageri întorși din Africa de Sud depistați cu varianta Omicron erau vaccinați anti-Covid

Toți cei 14 pasageri ajunși în Olanda pe 26 noiembrie cu zboruri ce au decolat din Africa de Sud care au fost depistați cu varianta Omicron a coronavirusului au fost vaccinați anti-Covid, au anunțat joi autoritățile olandeze, citate de agenția Reuters.

Un purtător de cuvânt al Institutului Olandez de Sănătate (RIVM) a confirmat în urma unei investigații realizate de o autoritate de sănătate regională care supervizează aeroportul Schiphol din Amsterdam că toți cei 14 pasageri testați pozitiv pentru coronavirus au fost vaccinați împotriva COVID-19.

Peste 600 de persoane s-au îmbarcat în două zboruri din Johannesburg și Cape Town ale companiei aeriene KLM pe 26 noiembrie, pasagerilor cerându-li-se să prezinte dovada vaccinării sau un test negativ pentru COVID-19.

Purtătorul de cuvânt al autorității sanitare responsabile de aeroportul Schiphol a declarat anterior că „în jur de 90%” din pasagerii testați cu coronavirusul după sosirea în Olanda au fost vaccinați, RIVM confirmând joi că printre aceștia s-au numărat toți pasagerii infectați cu varianta Omicron.

Varianta Omicron declanșează noi discuții despre siguranța zborurilor în Olanda

Rata ridicată a infecțiilor în rândul pasagerilor sosiți din Africa de Sud a determinat autoritățile olandeze responsabile de sănătatea publică să analizeze modificarea cerințelor de vaccinare în cazul zborurilor.

„Printr-o combinație de teste efectuate înainte de plecare (…) și retestare la 5 zile după sosire, și cunoscând ce s-a întâmplat, putem face zborurile mai sigure”, a declarat Jaap van Dissel, șeful departamentului responsabil de combaterea bolilor infecțioase din cadrul RIVM.

El a recomandat de asemenea carantinarea călătorilor sosiți din zonele cu risc ridicat.

Recomandarea oficială a RIVM care deocamdată nu a fost adoptată de guvernul olandez este ca doar testele PCR făcute cu 48 de ore înainte de sosirea în Olanda să fie acceptate și ca ele să fie cerute indiferent dacă pasagerul este sau nu vaccinat anti-Covid.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button