Economie

Crăciun fără porc românesc: Peste 80% din carnea din magazine va fi din import

Producătorii de carne de porc din România preconizează că aproximativ 80% din carnea care se va găsi în galantare în această perioadă va proveni din importuri, în contextul în care sectorul continuă să înregistreze pierderi semnificative din cauza pestei porcine africane (PPA), dar şi a vânzărilor necontrolate din piaţa micilor crescători. „Piaţa cărnii de porc este tipică apropierii sărbătorilor, este ruptă în două.

Este piaţa noastră, a fermelor comerciale care sunt autorizate sanitar-veterinar şi care ne vindem animalele în viu către abatoare şi cealaltă piaţă, cea a micului crescător, care are contact direct cu cumpărătorul. Exact din aceste motive noi nu reuşim să vindem către abatoare cu mai mult de 6 lei/kilogram în viu, iar pe piaţa cealaltă kilogramul este dublu sau aproape triplu.

Preconizăm că aproximativ 80% din carnea care se va găsi în comerţul modern în galantare va proveni din importuri”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi.

Potrivit sursei citate, industria a pierdut numai în acest an peste 600.000 de animale din cauza PPA, porci care ar fi trebuit să acopere consumul intern în această perioadă specifică în care creşte consumul şi, implicit, şi cererea.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button