INCOMPETENȚĂ: Cîmpeanu a vărsat proba de salivă de la un elev, într-un clip în care promovează testarea în școli
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a scăpat pe jos o parte din proba de salivă colectată de la un elev de clasa a IV-a, într-un clip în care încerca să demonstreze cât de ușor pot fi administrate aceste teste acasă sau în școli, de către personal nespecializat.
Miniştrii Sănătăţii şi al Educaţiei, Alexandru Rafila şi Sorin Cîmpeanu, au publicat luni mai multe clipuri video în care vor să arate cum se utilizează testele de salivă pentru elevi.
Într-unul din ele, ministrul Sorin Cîmpeanu face o demonstrație alături de un elev de 10 ani, căruia îi aplică testul de salivă.
„Este un gest foarte simplu, prin care putem contribui la derularea normală a procesului de învățământ”, a declarat Sorin Cîmpeanu în introducerea clipului.
„Să vedem cât de complicat sau cât de simplu este să fie administrat”, a mai spus ministrul, așezând la îndemână componentele testului.
După ce elevul a lăsat o probă de salivă într-un plic special, Sorin Cîmpeanu a colectat-o cu o pipetă, iar apoi a deschis flaconul în care trebuia amestecată cu soluția specială. Din neatenție, o parte din proba colectată în pipetă s-a vărsat (min. 1:00 în clipul video).
Ministrul a continuat demonstrația conform instrucțiunilor, amestecând probele și punând câteva picături pe dispozitivul de testare.
„Așadar, administrarea unui test de către o persoană, de către un profesor fără competențe medicale durează mai puțin de un minut”, a conchis Sorin Cîmpeanu, felicitându-l pe elev pentru rezultatul negativ al testului.