Metro vinde pulpe de pui cu spate, care prezintă Salmonella Enteritidis
Metro retrage de pe piaţă un sortiment de pulpe de pui cu spate, produse de SUPERDROB SA, după ce a constatat că prezintă Salmonella Enteritidis, potrivit unui anunţ de luni al ANSVSA.
”Vă informăm că Metro Cash & Carry România a iniţiat retragerea de la comercializare şi de la clienţi a articolului Pulpe superioare cu spate. Motivul rechemării: prezenţa Salmonella Enteritidis”, a transmis, luni, ANSVSA.
Datele de identificare ale sortimentului sunt: ”Denumire articol: Pulpe pui superioare cu spate, congelate / Producator SUPERDROB SA Cod de bare: 5903368004770 Lot/Data expirare: 11121/20.10.2022”.
Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume pulpele şi să le returneze în magazinele Metro Cash & Carry Romania SRL până în 11.12.2021.
Clienţii vor primi înapoi contravaloarea produselor.