Ghici, ghicitoarea mea, cine primul va pleca?
Vă mai amintiți de cimilitura rostită de Băsescu, cu glas gâjâit, de chefliu abia dedulcit la șpriț, cu mulți ani în urmă, într-o noapte când a intrat în direct la televizor să-și anunțe războiul cu Arafat? Ei bine, această ghicitoare se potrivește și situației actuale, fiindcă este clar că unul dintre cei trei – Iohannis, Cîțu și Ciolacu – trebuie să plece. Ce a urmat atunci, știm cu toții: lui Băsescu i-a cam rămas șprițul în gât și a fost nevoit să suporte umilința unui întreg proces de suspendare și demitere, în vreme ce Arafat rezistă și acum la butoane, în ciuda faptul că s-ar putea spune despre el, cum zice o celebră vorbă despre marii chirurgi, că are în portofoliu un întreg cimitir de victime.
Ce se petrece azi, sub ochii șocați și în același timp îngroziți, ai unui întreg popor este de domeniul neverosimilului. Mai ceva ca racul, broasca și știuca din fabulă, cei trei politicieni de duzină mai sus amintiți se ceartă pe sacul cu grăunțe, dornic fiecare să-și tragă partea leului – adică o bucată cât mai mare din putere sau din bănișorii PNRR. Iohannis vrea să fie, ca și până acum, șefu la bani, dar și nambăr oan la golf. Adică să rămână și președinte, și proprietar peste casele ciordite, și turist pe unde vrea rotula doamnei Carmen, eufemistic vorbind. E ca-n zicala aia cu sufletul, raiul și niscaiva organe, toate concomitent – ceea ce teoretic nu prea se poate, oricât ar fi el de președinte. Pentru că de acum e clar ce vrea Iohannis: să-l aibă premier pe generalul Nicolae „Trăiți!” Ciucă, adică un obedient cazon gata să îndeplinească fără crâcnire, la fel ca și mareșalii lui Hitler, orice ordin al comandantului suprem. Cu Ciucă la palatul Victoria, Iohannis ar avea garantat trei ani de vacanță, mai ceva ca-n Jules Verne, adică timp berechet să se fâțâie în zilele de lucru pe la piramide ori prin Ibiza, iar în weekend să vină acasă și să se odihnească, după atâta hălăduială, pe terenul de golf. În plus, cu Ciucă premier și un guvern USL 2.0, cum a visat el dintotdeauna (dar nu ne-a spus, că nu-l mai vota nici naiba!) Iohannis ar avea posibilitatea să schimbe și Constituția după pofta inimii, transformând România dintr-un stat semiprezidențial într-un stat parlamentar.
Citește și: Umilință maximă pentru PSD! Cîțu: Eu sunt propunerea, PNL va da primul premierul
Pentru cetățeanul de rând, asta poate să nu însemne nimic, dar pentru cetățeanul Iohannis poate însemna diferența dintre pușcărie și huzur. Căci, dacă i se împlinește pohta ce-a pohtit și slugile lui, respectiv cîții, ciolacii și kelemenii, schimbă Constituția, președintele n-o să mai fie ales de popor, ci de Parlament, cum se întâmplă și în alte țări cu regim parlamentar. Cu alte cuvinte, sistemul uselist, n-o să mai stea cu curu strâns că nu iese președinte Geoană, Ponta sau Veorica, fiindcă nu-i vrea poporul, ci o să-și ungă singur urmașul la Cotroceni, ignorând total voința populară. Și astfel s-ar putea ca data viitoare să nu se mai organizeze alegeri prezidențiale odată cu cele parlamentare, întrucât președintele o să-l aleagă parlamentarii, că boborul e prost și nu știe ce vrea, dar aleșii lui sunt deștepți și știu. Iar Iohannis asta dorește: ca după el să vină un președinte de paie – ori de la PSD, ori de la PNL pentru el e tot un drac – care să-l numească pe el prim-ministru, după modelul rusesc Putin-Medvedev.
Dar pentru asta trebuie în primul rând ca președintele să se debaraseze de cârpa numită Cîțu, care pare că i s-a lipit de mâini cu superglue și nu se mai dă dusă. Cîțu știe că dacă va ceda acum va deveni un fel de Veorică penelistă, urmând să fie cel mult proțăpit pe vreo sinecură de mâna a doua pe undeva. De aceea joacă totul pe o carte, la rupere, ori el, ori ei, de aceea se opune din răsputeri oricărei înțelegeri cu PSD, stricând noaptea, ca Penelopa lui Ulise, tot ce țes colegii lui de partid ziua. Cât îl privește pe Ciolacu, el știe că dacă lasă liberalilor postul de premier acum, nici nu-l mai pupă data viitoare, peste un sau doi, când s-o hotărî. Și-a dat și el seama deja că liberalii sunt duplicitari – alaltăieri îl susțineau toți pe Orban, ieri l-au dat afară, azi îl susțin încă pe Cîțu, mâine îl vor da și pe el afară și tot așa. Să aibă încredere în cuvântul peneleilor ar fi o gafă imensă și Ciolacu știe asta. De aceea nu vrea să renunțe cu niciun chip la postul de premier, argumentând că acesta se cuvine PSD acum, nu peste un an, fiindcă PSD a câștigat alegerile.
Rezultatul acestui caft politic în trei va fi decis, în cele din urmă, de grosimea dosarelor penale ale protagoniștilor. Și cu ocazia asta vom vedea și cine este, de fapt, jupânul jupânilor în România. Dacă Iohannis își va impune voința și PSD va accepta, umil, să lase funcția de premier lui Ciucă, e clar că Marcel Ciolacu mai are și alți „scheleți” în dulap, pe lângă dosarul cu Revoluția de la Buzău. Dacă Ciolacu va merge până la capăt și Iohannis va fi nevoit să numească premier de la PSD, e clar că pe președinte l-au lăsat din mână serviciile, să se descurce cum o ști cu casele alea de la Sibiu. Iar dacă, în sfârșit, Cîțu se va dovedi de neclintit, înseamnă, pur și simplu, că prietenii lui, americanii, i-or fi luat ei carnetul de condus mașina, dar i l-au dat pe ăla de condus România.
Citește și:
Cîțu, un Lăpușneanu pe whiskey: „Dacă voi nu mă vreți, eu mă vreau!”
Rareș Bogdan: Marcel Ciolacu va fi premier când vor zbura porcii