Politică

Cristian Bușoi: Coaliția PNL-PSD este singura construcție politică posibilă

Într-un interviu pentru PS News, eurodeputatul PNL Cristian Bușoi a declarat că este ”foarte dificil spre imposibil” ca liberalii să cedeze funcția de premier PSD-ului, pentru că, prin această alianță cu social-democrații, PNL este partidul care face un ”sacrificiu”. ”Sunt foarte mulți votanți, simpatizanți și chiar membri ai PNL care au o profundă neîncredere în PSD și care nu văd cu ochi buni această decizie (de alianță cu social-democrații – n.r.)”, spune Bușoi.  Pe de altă parte, europarlamentarul spune că alianța PNL-PSD este ”singura posibilă”, dat fiind că varianta cu USR ar fi depins de ”capriciile și de jocul egoist al domnului Orban”.

„Cel mai bun mod de a-i face pe români să înțeleagă nevoia de a construi totuși o majoritate parlamentară stabilă este tocmai situația dificilă prin care trece România astăzi. România a mai trecut de-a lungul ultimilor 30 de ani prin momente importante, momente dificile, dar astăzi suntem în cel mai dificil moment de după Revoluție pentru că vorbim de această pandemie care afectează, dintre toate țările Uniunii Europene, cel mai mult România.

Numărul de cazuri a crescut și în alte țări ale Uniunii Europene, diferența este că, acolo fiind o rată foarte mare de vaccinare, cazurile grave care necesită Terapie Intensivă și decesele sunt mult mai puține. E nevoie de o asumare cât mai largă a unor măsuri, iar cele două mari partide din Parlament, dacă se așază cu adevărat la masă și au responsabilitatea guvernării, pot lua aceste măsuri. La fel, creșterea prețului la energie poate genera inclusiv pierderi de locuri de muncă, pentru că sunt întreprinderi și societăți care depind foarte mult de electricitate, de prețul electricității și care deja încep să se gândească să își suspende activitatea sau să închidă de tot.

În acest moment, este nevoie de o guvernare care are o cât mai largă reprezentare parlamentară pentru că o decizie care se ia într-o coaliție de guvernare trebuie repede implementată în Parlament. Aritmetica ne arată, mai ales după ce câțiva dintre parlamentarii PNL au decis la îndemnul domnului Orban să se dezafilieze și să pornească poate pe un alt drum, ne învață că orice altă construcție politică este imposibilă. PNL cu USR și UDMR, spre exemplu, fie au o majoritate foarte la limită, fie depind de capriciile și de jocul egoist al domnului Orban.

E posibil să existe o anumită emoție și o anumită respingere a ideii de guvernare cu PSD, așa cum în mod evident, din păcate, foarte mulți dintre români subestimează situația actuală și cea pandemică, pentru că altfel am fi avut o rată mai mare de vaccinare și oamenii ar fi fost mult mai atenți cu acest aspect.

Eu mă aștept că dacă acest guvern va funcționa coerent, dacă se va ajunge la un numitor comun în ceea ce privește măsurile care vor fi luate, adică să nu se vină cu exagerări din partea PSD sau cu lucruri care nu sunt realizabile, deci dacă vom vedea că PNL ia decizii coerente, rezolvă situații și nu abdică de la principiile cu care am venit mereu în fața cetățenilor – meritocrație, economie de piață, direcția pro-europeană -, atunci votanții noștri vor vedea că, deși nu este o soluție ideală și că în mod evident implică foarte multe riscuri, e o soluție necesară în acest moment pentru că nu avem alta”, spune Bușoi.

În ceea ce privește funcția de premier, europaralmentarul susține că încă nu a existat o discuție oficială la nivel de partid, însă va fi „foarte dificil, chiar imposibil” ca liberalii să cedeze această funcție.

„Există, în mod evident, o discuție la nivel politic, iar din partea PNL, echipa care face aceste discuții este formată din președintele partidului, cei patru vice-președinți și secretarul general. Aceste discuții trebuie făcute într-un format nici foarte mic pentru că sunt niște responsabilități, dar nici nu se pot face negocieri în format de 20-30 de persoane. În paralel, specialiștii și vice-președinții pe domeniu, adică oamenii implicați, încearcă să vadă cum se pot armoniza cele două viziuni, cele două programe de guvernare. Zic cele două pentru că noi deja am înaintat foarte mult cu partenerii din UDMR. Atunci când am pregătit guvernul minoritar am pregătit și un program de guvernare care are deja armonizată poziția celor două partide pe principalele capitole de guvernare.”, a mai spus Bușoi.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button