Politică

Bodog, despre alianţa PSD-PNL: Noi n-avem nimic de câştigat. Câştigător va fi românul

Fostul ministru PSD al Sănătăţii Florian Bodog a pretins, într-o emisiune B1 TV, că „singurul câştigător” al unei eventuale alianţe între social-democraţi şi liberali ar fi românul şi implicit România.

Întrebat ce ar avea de câştigat şi de pierdut PSD dacă formează un Guvern cu PNL, Florian Bodog a replicat: „Nu cred că aşa se pune problema, ce are de câştigat PSD sau ce are de pierdut în alianţa cu liberalii. La momentul de faţă, cred că nu prea avem de ales dată fiind situaţia cu totul şi cu totul specială în care se găsesc românii, situaţia de pandemie şi situaţia economică. Acesta este şi motivul pentru care discutăm la momentul de faţă în partid şi cred că asta va fi şi discuţia mâine la forurile noastre de conducere, urgenţele pe care trebuie să le abordăm din punct de vedere al guvernării în situaţia în care această alianţă cu PNL se încheie”.

Liderul PSD – aflat sub urmărire penală pentru comiterea mai multor presupuse infracţiuni pe vremea când era la Palatul Victoria – susţine că nu crede „că va fi un câştigător, la fel cum nu cred că va fi un perdant în ceea ce priveşte partidele politice”.

„Singurul câştigător care ar trebui să fie după această alianţă ar trebui să fie românul, dar şi România pentru că, aşa cum ştim, repet, în situaţia în care ne găsim avem nevoie de măsuri urgente. Cele mai urgente măsuri pe care trebuie să le luăm vizează pandemia, şcoala, preţurile. În acelaşi timp, avem de protejat categoriile vulnerabile pentru că urmează iarna şi, aşa cum ştim, preţurile au crescut, motiv pentru care trebuie să ne aplecăm cu foarte mare atenţie asupra alocaţiilor, asupra salariilor mici şi asupra pensiilor”, a adăugat Florian Bodog.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button