Timișoara ar putea rămâne din nou fără căldură, din 10 noiembrie
Autoritățile din Timișoara anunță că, cel puțin pentru încă patru zile, până miercurea viitoare, după expirarea actualului act adițional la contract, nu se pune problema întreruperii căldurii și apei calde în oraș.
Potrivit acestora, furnizorul care livrează și în prezent gaz către Colterm pentru arderea cărbunelui, Tinmar Energy, a acceptat să prelungească înțelegerea care expiră în 6 noiembrie, cu încă 4 zile.
Pentru a asigura fondurile necesare plății gazului, consilierii locali vor vota, în plenul programat joi după amiază, o rectificare de buget prin care, pe de o parte, acceptă banii pe care Consiliul Județean îi da primăriei din fondul sau de rezervă pentru Colterm, și, pe de altă parte, prin care se mută fonduri din alte resurse ale Primăriei.
De asemenea, tot joi, aleșii vor avea de votat hotărârea de scumpire a gigacaloriei, care urmează să se dubleze.