Internațional

Polonia, exemplu de demnitate națională: Nu vom permite UE să ne închidă minele aşa cum a făcut cu oţelăriile şi şantierele noastre navale

Un grup de aproximativ 2.000 de mineri polonezi a călătorit peste 800 de kilometri până la Luxemburg, pentru a protesta împotriva unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind oprirea producţiei la mina lor de lignit, transmite Bloomberg conform Agerpres.

Protestul organizat vineri, sub atenta supraveghere a forţelor de poliţie din Luxemburg şi Belgia, vine la cinci luni după ce instanţa juridică supremă a Uniunii Europene a decis că Polonia trebuie să înceteze să mai extragă cărbune de la mina Turow, din cauza unei dispute nesoluţionate dintre Polonia şi ţara vecină Cehia.

„Nu vom permite Uniunii Europene să ne închidă minele aşa cum a făcut cu oţelăriile şi şantierele noastre navale”, a declarat preşedintele sindicatului Solidaritatea, Piotr Duda.

Minerii polonezi au început protestul în faţa sediului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg şi ulterior intenţionează să plece în marş spre Ambasada Cehiei. Autorităţile cehe susţin că funcţionarea minei Turow duce la epuizarea resurselor de apă în regiunea de la graniţa Cehiei cu Polonia.

De partea sa, Polonia, ţară care obţine 70% din electricitatea sa pe bază de cărbune, susţine că mina de lignit de la Turow este responsabilă pentru 7% din aprovizionarea cu energie electrică, iar închiderea sa ar declanşa întreruperi în aprovizionarea cu electricitate şi pierderea mai multor locuri de muncă în regiunea învecinată. Mina de la Turow este deţinută de PGE SA, cea mai mare companie de utilităţi din Polonia.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button