PoliticăPrima Pagină

Premierul Cîțu, invitat la masa negocierilor din Piața Universității, în fața românilor

Florin Cîțu e așteptat sâmbătă, 2 octombrie, ora 17:00, în Piața Universității din București să negocieze pentru menținerea Guvernului în prezența românilor, principalii afectați de întreaga activitate a Executivului pe care îl conduce. Acesta este răspunsul Alianței pentru Unirea Românilor la invitația prim-ministrului adresată tuturor partidelor parlamentare, după alegerea sa ca președinte al PNL.

„AUR discută cu orice partid care respectă Constituția. PNL are restanțe la acest capitol. Democrația și drepturile constituționale nu se negociază. Totuși, Florin Cîțu poate veni în Piața Universității, sâmbătă, la ora 17:00, pentru a trata direct cu românii. În aceste condiții, putem negocia și noi cu el”, a declarat George Simion, copreședinte AUR.

„Până ieri, Florin Cîțu spunea că nu va negocia în veci cu AUR. Acum recurge la acest gest din disperare, pentru că își simte sfârșitul politic aproape. Știe că zilele în fruntea Executivului îi sunt numărate și vrea să se agațe, cu o ultimă sforțare, de Putere. Foarte bine, noi îl așteptăm sâmbătă, la ora 17.00, în Piața Universității, să discutăm de față cu românii”, a adăugat și copreședintele AUR Claudiu Târziu.

Pe 2 octombrie va avea loc un miting antiguvernamental la care și-a anunțat participarea și Alianța pentru Unirea Românilor, alături de români nemulțumiți din toată țara.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button