Politică
Orban: Iohannis și serviciile au distrus partidul
După ce a ieșit din hala unde s-a desfășurat Congresul, Ludovic Orban a rămas să vorbească cu susținătorii săi aflați lângă un cort de lângă pavilionul central al Romexpo, transmite Radio Europa Liberă.
În discursul în fața colegilor săi care spuneau că nu pot continua cu Cîțu președinte, Ludovic Orban le-a spus textual: „Iohannis și serviciile au distrus partidul”, după cum transmite corespondentul Europa Liberă prezent la fața locului.
„Nimic nu e definitiv, fiți tari, lacrimile vă ajută să vă descărcați energia negativă, nu m-a bătut Cîțu. Haideți să fim serioși, nu luăm decizii la cald! Mâine veniți să ne susținem candidații. Trebuie să acceptăm rezultatul”, le-a spus Ludovic Orban susținătorilor săi.