Social

EUROPOL: Elevii nevaccinați din cadrul Școlii de agenți de poliție ,,Septimiu Mureșan” din Cluj Napoca sunt ,,încarcerați”!

„Într-un exces de zel de neînțeles, de aproximativ o luna de zile, directorul unității de învățământ, cms. șef de politie Dr. Liviu Gabriel Dumitru, într-o maniera de un totalitarism autocratic, interzice de la sine putere elevilor care au ales sa nu se vaccineze părăsirea unității de învățământ”, anunță Sindicatul Europol.

„Acesta refuză să le aprobe elevilor nevaccinați să părăsească unitatea în weekend-uri pentru a-și vizita familiile. Prin această măsură ilegală încearcă să îi determine pe elevi să se vaccineze. În tot acest timp, cei vaccinați poți părăsi școala fără probleme. Această segregare nu numai că este discriminatorie, dar este în contradicție cu drepturile constituționale ale elevilor. În încercarea de a-l determina să renunțe la aceste abuzuri, unul dintre reprezentanții organizației noastre l-a contactat telefonic.”, afirmă sindicaliștii din Poliție.

Dumitru Liviu Gabriel: câtă vreme sunt directorul școlii pot să fac ce consider eu de cuviință și nu trebuie să dau explicații nimănui

Răspunsul acestuia a fost halucinant: „…câtă vreme sunt directorul școlii pot să fac ce consider eu de cuviință și nu trebuie să dau explicații nimănui. Dacă vor refuza în continuare să se vaccineze (n.r. elevii), nu le voi aproba să părăsească școala”. Pentru a contracara acest comportament de dictator al directorului școlii de agenți de poliție din Cluj Napoca, am sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului, dar și conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Poate că acest personaj ar trebui să fie lăsat „la vatră” pentru a nu mai nenorocii destinele tinerilor agenți de poliție care sunt marcați încă înainte de a intra în sistem.”, potrivit Europol.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button