JUSTIȚIE

Dosare grele la DIICOT, ținute la sertar: Prietenii lui Iohannis, protejați

Pe rolul DIICOT – parchetul specializat în combaterea crimei organizate, a macro-criminalităţii economico-financiare, fraudelor informatice şi terorismului – sunt mai multe dosare importante, cu prejudicii de zeci de milioane de euro, însă nesoluţionate, unele chiar de 6-7 ani, relatează G4media.ro.

Cele mai multe astfel de dosare privesc oameni de afaceri acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani din perioada în care binomul SRI-Parchet duduia, iar competenţa de investigare a marii evaziuni era la DIICOT. Aceasta după ce, între 2011 şi 2013, CSAT – condus pe atunci de preşedintele Traian Băsescu – a dat undă verde SRI să facă interceptări privind evaziunea fiscală în baza articolului 3 litera f din legea 51/1991 privind siguranţa naţională. Pe 28 februarie 2018, CCR a declarat neconstituţional acest articol.

De menţionat, în context, că actualul procuror general a României, Gabriela Scutea, a câştigat procedura de nominalizare cu un proiect de management care prevedea soluţionarea dosarelor mai vechi de 5 ani.

Tot în context trebuie precizat că DIICOT a rămas fără şef plin după ce, în septembrie anul trecut, procuroarea Giorgiana Hosu şi-a dat demisia în urma condamnării soţului ei în primă instanţă la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica, instrumentat de DNA. De atunci, parchetul este condus de adjuncta Oana Pâţu. Recent, fostul ministru USR al Justiţiei, Stelian Ion, a deschis procedura de selecţie a unui nou şef DIICOT, însă demersul a fost suspendat de ministrul PNL interimar de Justiţie, Lucian Bode.

Lista dosarelor importante ale DIICOT, nesoluţionate

Dosarele Ambient SA Sibiu

Pe 6 octombrie 2014, DIICOT Craiova anunţa că a „destructurat un grup infracțional organizat specializat în evaziune fiscală, care acționa în domeniul achiziției materialelor de construcții”.

Potrivit procurorilor, „în perioada octombrie 2011 – noiembrie 2012, membrii grupării formate din 14 persoane au creat mai multe circuite economico-financiare fictive de livrări și achiziții intracomunitare de materiale de construcții, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu peste 9.200.000 de lei”.

Unul dintre beneficiarii activităţii infracţionale ar fi fost societatea Ambient SA Sibiu. „ Societățile comerciale folosite în acest scop nu aveau patrimoniu, nici salariați, nici spații de depozitare, iar perioada de funcționare era una de scurtă durată. Cu toate acestea, în acte, societățile interpuse figurau ca “furnizori” pentru beneficiarii finali ai activității infracționale: societățile SC Ambient SA Sibiu și SC Mitliv SRL Craiova”. Vezi aici.

A doua zi, într-un nou comunicat de presă, procurorii anunţau că „au pus sub acuzare și societățile comerciale implicate. Astfel, SC Mitliv Impex SRL Craiova, SC Ambient SA Sibiu, SC Serious Team Serv SRL – din comuna Oboga, județul Olt, SC Miandres SRL Craiova, SC Bocstal SRL Brădești, județul Dolj,  SC Freshener SRL  din Cârna, județul Dolj și Ariana-Nely SRL Bristrița sunt urmărite penal pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală.” Vezi aici.

Pe 21 aprilie 2016, DIICOT Oradea a „efectuat un număr de 32 percheziţii pe raza judeţelor Sibiu, Cluj, Bihor, Galaţi şi Alba la sediile sociale și punctele de lucru ale societăţilor Ambient SA, Arabesque SRL, Sawa SA, MM Industry SRL, Matcris Concept SRL, Okapi SRL  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor, „în perioada 2011 – 2014, reprezentanţii societăţilor menționate împreună cu administratori ai unor societăți tip ”fantomă” au constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală prin crearea unui circuit tranzacțional fără conținut economic real, al cărui unic scop l-a constituit sustragerea de la plata contribuțiilor la bugetul de stat”. „Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este în sumă de 50.029.306 lei”, notau procurorii.

După 7 şi, respectiv, 5 ani, ambele dosare nu sunt soluţionate nici acum, a precizat DIICOT pe 13 septembrie 2021, la solicitarea G4media.ro.

Foto: Fragment din răspunsul DIICOT pentru G4media

În martie 2021, retailerul de bricolaj Ambient SA Sibiu a intrat în faliment. Potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul oficial, firma era controlată de Ioan Ciolan, cu peste 80%.

Potivit digi24.ro, care citează presă locală, patronul de la Ambient Sibiu, Ioan Ciolan, şi soţia sa au fost printre cele 10 cupluri invitate acasă la Klaus Iohannis pe 23 noiembrie 2014, pentru sărbătorirea victoriei în alegerile prezidenţiale. Presa a scris atunci că toţi invitaţii erau prieteni apropiaţi ai familiei Iohannis.

Foto: Ioan Ciolan și Klaus Iohannis (Agerpres / Angelo Brezoianu)

Dosarul lui Nicu Sarcină, un afacerist din Gorj partener de afaceri cu firma mamei ministrului Finanţelor şi Transporturilor, Dan Vîlceanu

Grupul de firme Succes, controlat de omul de afaceri Nicolae Sarcină, este în vizorul DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani din 2014. În acel an, pe 27 noiembrie, procurorii DIICOT Craiova au făcut 19 perchezitii în Ilfov, Dolj, Gorj și Cluj, printre care şi la firmele din grupul Succes al lui Nicu Sarcină. 7  persoane sunt suspectate de grup infracţional evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu de 7 milioane de euro. Deși de 7 ani în anchetă, cazul nu este soluționat nici acum.

Nicu Sarcină este considerat unul dintre cei mai bogați gorjeni. Potrivit topului 300 Capital, în 2012 avea o avere de 55-56 de milioane de euro. Prin compania lui Succes Nic Com, aflată acum în insolvență, afaceristul controla lanțul de supermaketuri Succes, dar și mai multe benzinării. Deţine şi un trust de presă: ziarul Impact, postul local de televiziune Acces Tv, radio Omega.

Potrivit Gazetei Sporturilor, Nicu Sarcină este și finanțatorul echipelor de Liga 2, Luceafărul Oradea și Viitorul Pandurii. Este căsătorit cu judecătoarea Laura-Mihaela Sarcină, preşedintele Tribunalului Gorj. În 2006, Nicu Sarcină se lăuda în presa locală că a petrecut un revelion la Cheile Buții, unde era și Traian Băsescu.

Foto: Nicu Sarcină / sursa – Gazeta Sporturilor

O firmă controlată de afaceristul gorjean Nicu Sarcină este asociată cu Trefo SRL din Rovinari, firma mamei lui Dan Vîlceanu, actualul ministru al Finanţelor şi Transporturilor în Guvernul Cîţu, în cadrul unor contracte cu Complexul Energetic Oltenia (CEO).

Spre exemplu, potrivit SEAP (platforma de achiziţii publice), în februarie 2021, Trefo SRL – în asociere cu Grupul Reparaţii Industriale si Montaj Excavatoare X din Sectorul 5, București, Artego din Târgu-Jiu și M.A.R.S.A.T. SA din Târgu-Jiu – şi-au adjudecat un contract de peste 1,2 milioane de euro cu Complexul Energetic Oltenia pentru modernizarea  transportoarelor cu bandă din depozitul nou de cărbune al Carierei Roșia.

Potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul oficial,  Grupul Reparații Industriale și Montaj Excavatoare X este deținut de Nicoleta-Liliana Zgripcea-Sarcină, 31 de ani, din Târgu-Jiu, şi Elena-Ana Buzatu, 46 de ani, din localitatea Bălănești, județul Gorj. Nicoleta-Liliana Zgripcea-Sarcină este fiica afaceristului Nicu Sarcină, patronul grupului de supermarketuri Succes.

Dosarul Romvag Caracal al lui Cristian Burci, patronul Adevărul

Omul de afaceri Cristian Burci este anchetat de DIICOT, alături de alte 10 persoane, încă din 2016 în dosarul Romvag Caracal. Acuzaţiile sunt de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, abuz în serviciu, fals, delapidare şi gestiune frauduloasă.

Sursa Foto: Digi24.ro

Procurorii i-au pus sechestru pe avere lui Burci până la suma de 36 de milioane de euro. Vezi aici. Potrivit unui răspuns al DIICOT din data de 13 septembrie 2021, la solicitarea G4media.ro, dosarul nu este încă soluţionat.

Dosarul ”regilor asfaltului” Besciu, Horpoş şi Vameşu

Pe 10 decembrie 2014, Dan Besciu de la Euroconstruct 98 Trading, fraţii Traian şi Alexandru Horpoș şi Vlad Ionel Vameşu de la Straco Group, au fost reţinuţi în cadrul unei investigaţii DIICOT privind acuzaţii de „spălare a banilor, delapidare și evaziune fiscală, operațiuni ilicite ce au generat un prejudiciu total de aproximativ 34 milioane de lei”, adică 7 milioane de euro. Potrivit DIICOT, în acest dosar este începută urmărirea penală faţă de 92 de persoane şi ancheta este încă în desfăşurare, după aproape 7 ani.

Dosarul lui Cristi Borcea şi a unor foşti şefi Rompetrol 

Pe 2 noiembrie 2018, fostul acţionar de la Dinamo, Cristi Borcea, a fost ținta unor percheziții ale procurorilor DIICOT într-un dosar de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani şi înşelăciune, cu un prejudiciu estimat la 40 de milioane de lei.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Alături de Borcea, au mai fost vizați doi foști directori Rompetrol, Dmitriy Grigoryev, fost vicepreşedinte şi Chief Financial Officer al Rompetrol Group, şi Zhakenov Askar, fost Chief Information Officer al Rompetrol Group. Vezi detalii aici şi aici. Potrivit unui răspuns al DIICOT pentru G4media.ro din data de 13 septembrie 2021, în dosar este începută urmărirea penală faţă de 23 de persoane, iar cazul este, de asemenea, încă în lucru.

Dosarul Schweighofer

Pe 30 mai 2018, mai multe fabrici ale firmei austriece de procesare a lemnului Schweighofer Holzindustrie, dar și sedii ale Direcțiilor Silvice județene, au fost vizate de percheziții ale procurorilor DIICOT. Procurorii vorbeau atunci de „destructurarea unui  grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni”. Prejudiciul estimat se ridică la peste 25 milioane de euro. Vezi aici şi aici.

Potrivit unor surse judiciare citate la acea vreme de ziare.com, 6 persoane, printre care 4 directori ai fabricilor din Rădăuţi şi Sebeş ale Schweighofer Holzindustrie, au fost puse sub urmărire penală. Şi acest dosar este în lucru după mai bine de 3 ani de la începerea anchetei.

Între timp, în decembrie 2019, grupul austriac Holzindustrie Schweighofer a anunţat că şi-a schimbat numele şi a devenit HS Timber Group, iar fabricile grupului – cele trei fabrici de cherestea (Sebeş, Rădăuţi, Reci) şi fabrica de panouri din lemn masiv din România (Siret), împreună cu fabrica de cherestea din Germania (Kodersdorf) – funcţionează sub numele de HS Timber Productions.

Dosare trimise în judecată, dar restituite de instanţă. Dosarul de evaziune al familiei Sighiartău

Dosarul de evaziune fiscală al familiei actualului secretar general al PNL, Robert Sighiartău, se întoarce la DIICOT după ce, pe 28 iunie 2021, Curtea de Apel Alba a dispus definitiv restituirea dosarului la DIICOT Alba. Vezi aici şi aici.

În acest caz, în iulie 2019, DIICOT Alba i-a trimis în judecată pe patronii grupului de firme Filadelfia din Bistrița. Şapte persoane, rude ale lui Robert Sighiartău, au fost acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală. Dosarul a fost în anchetă din 2013.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button