CRIMĂ ORGANIZATĂ: Florin Cîțu e un infractor! Lucrează pentru mafia din ENERGIE iar DNA doarme
Premierul Florin Cîțu acțiunează ca un infractor la cel mai înalt nivel în stat fiind abonat la interesele mafiei din energie, iar procurorii DNA sunt sclavii lui Iohannis și Cîțu. În loc să trimită Corpul de Control peste mafia din energie, Florin Cîțu îi chemă pe capi la masa discuțiilor pentru a-i asigura că totul este în regulă și pot fura în continuare.
„Noaptea minții! Sau, de fapt, tupeul de a-și da arama pe față și a prezenta public cine pentru cine lucrează. Mâine premierul are întâlnire de lucru cu o companie(detalii în articol) implicată direct în explozia preturilor la energie. O companie care face obiectul investigațiilor ANRE, Consiliului Concurenței (sau așa declara la un moment dat Chirițoiu), ANPC dar și al Comisiei de Ancheta din cadrul Parlamentului României. Cum adică să ai o întâlnire de lucru când compania este reclamată de către mii de consumatori de fapte care sunt contrare și concurenței dar și conduitei comerciale legiferate?
Cum să ai întâlnire de lucru cu o companie la care ar fi trebuit să trimiți Corpul de Control? Din păcate am avut dreptate și se dovedește că premierul României nu lucrează pentru români ci pentru lobbyiști care fac profituri imense. Dar de ce nu a organizat o întâlnire de lucru cu cetățeanul Gheorghe sau cu IMM-ul „X” SRL pentru a vedea drama prin care trec românii și economia națională odată cu ei? Pentru că este pe față! Corelati cu declarația ca nu va plafona preturile și cred ca avem un caz de natură penală la cel mai înalt nivel executiv. DNA doarme deși guvernul este plin de elefanți.”, a declarat economistul Adrian Câciu.
Premierul Florin Cîţu și mult prea odihnitul de la Cotroceni vor avea o întâlnire de lucru cu reprezentanții ENEL.