Politică

Cîțu: Cer amendarea parlamentarilor AUR pentru că nu au purtat mască. USR să se dezică de Barna și Cioloș

Cîțu Florin Vasile devine pe zi ce trece tot mai penibil și își sapă singur groapa deoarece vorbește când ar trebui să tacă. Acest individ și grupul infracțional organizat din jurul său au încălcat Constituția și legile țării prin blocarea moțiunii de cenzură în cârdășie cu PSD.

„Regulile sunt aceleași pentru toți! Cine crede că e deasupra legii doar pentru că este parlamentar, se înșală! Vreau să văd că autoritățile statului își fac treaba și îi amendează pe parlamentarii AUR care nu au purtat mască ieri în Parlament. Nu există nicio scuză! Circul pe care l-am văzut ieri în Parlament, cu aleși care nu respectă reguli în plină pandemie și cred că doar dacă țipă și bruschează un alt deputat din Parlament își impun punctul de vedere, ar trebui să îi facă pe cei de la USRPLUS să își dea seama, în al 12-lea ceas, ce greșeală fac. Dacă nici lucrurile astea nu îi determină pe membrii USRPLUS să se dezică de liderii partidului, nu știu ce ar mai putea să o facă. Le cer să se gândească bine, pentru că nu ne putem permite această criză politică.”, a scris Cîțu Florin Vasile pe pagina sa de Facebook.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button