Politică

Țara e pe un butoi cu pullbere și lui Iohannis îi arde de Afganistan

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu privire la situaţia din Afganistan. Klaus Iohannis se pare că a uitat că are o țară de condus și e mai interesat de ce se întâmplă în Afganistan decât de România.

„Discuţie telefonică productivă cu Jens Stoltenberg. România rămâne îngrijorată cu privire la situaţia critică din Afganistan şi este gata să contribuie la eforturile NATO de abordare a acestei crize. Unitatea aliaţilor este esenţială. Afganistan nu trebuie să devină din nou un refugiu sigur pentru terorişti”, a scris Iohannis pe Twitter.

La rândul său, secretarul general al NATO a scris pe Twitter că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierii Olandei şi Spaniei cu privire la evoluţiile din Afganistan.

„Aliaţii NATO vor continua să aducă oamenii în siguranţă, iar noi rămânem hotărâţi şi uniţi împotriva terorismului internaţional”, a scris Stoltenberg.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button