Politică

Claudiu Târziu: USR a susținut textul moțiunii AUR

Claudiu Târziu, co-președintele AUR, a declarat, vineri seară, că se bucură că USR a lăsat orgoliile și susține moțiunea de cenzură. Declarația a fost făcută după ce AUR și USR PLUS au anunțat că susțin o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

„În urma discuțiilor cu cei de la USR, am mai ajustat textul, dar în linii mari a rămas la fel. Ne bucurăm să vedem că cei de la USR au lăsat orice orgoliu și susțin acest text care ne aparține în mare parte. Sperăm că și PSD o să voteze moțiunea și să cadă acest Guvern”, a declarat Claudiu Târziu, co-președintele AUR.

George Simion, celălalt lider AUR, a spus că moțiunea va fi adoptată.  

„Domnul Florin Cîțu și ceilalți miniștrii își pot lua bagajele de la Palatul Victoria”, a spus George Simion, co-președintele AUR.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button