Social

Ţăranul român e forţat să renunţe la porc!

ANSVSA susţine că nu interzice şi nu limitează creşterea sau reproducţia porcilor în gospodăriile ţărăneşti, dar totuşi ia nişte măsuri suplimentare. Despre ce este vorba?

Autoritatea intenţionează să instituie „câteva măsuri suplimentare de biosecuritate” pe care crescătorii care vor să şi vândă porci trebuie să le respecte pe întreaga durată a evoluţiei pestei porcine africane (PPA) în România.

ANSVSA mai precizează că proiectul de ordin comun (ANSVSA şi MADR) în care au fost stabilite regulile de biosecuritate pentru exploataţiile de porci a rezultat în urma consultărilor cu crescătorii de porci, asociaţiile de fermieri şi asociaţiile procesatorilor de carne.

Noile reguli pentru creşterea porcilor sunt însă extrem de restrictive, iar amenzile ajung până la 8.000 de lei, ceea ce îi va determina pe micii fermieri să renunţe singuri la creşterea porcilor.

Potrivit ANSVSA, numai în ultima săptămână din iulie au fost înregistrate 70 de focare noi de PPA în 16 judeţe şi 7 cazuri noi de PPA la mistreţi. Cele mai multe cazuri de pestă africană au fost confirmate în Ialomiţa – 28 de focare şi Teleorman – 13 focare. În total, anul acesta au fost confirmate 679 focare de PPA. La finalul lunii iulie erau active 236 de focare, din care 2 focare în exploataţii comerciale şi 2 focare în exploataţii de tip A, fiind afectate 46.730 de porcine în focarele active.

Din 2017 până în prezent, ANSVSA a plătit peste 200 de milioane de euro despăgubiri pentru porcii ucişi din cauza PPA. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button