Politică

Claudiu Târziu: Bode insistă ca în cărțile electronice de identitate să apară „genul” în loc de „sexul” titularului

Copreședintele AUR, Claudiu Târziu, afirmă că în continuare sunt probleme cu buletinele electronice iar Ministrul de Interne, Lucian Bode, insistă ca în cărțile electronice de identitate să apară „genul” în loc de „sexul” titularului.

„Ministrul Bode se face că nu pricepe. Insistă ca în cărțile electronice de identitate să apară „genul” în loc de „sexul” titularului. De fapt, insistă să se conformeze unei inepții ideologice livrate de această dată sub forma unui „regulament european”, ai cărui termeni responsabilii din MAI i-ar fi tradus întocmai. Că ministrul Bode întoarce spatele unei realități biologice invariabile și devine agent al minciunii progresiste este doar una dintre laturile problemei.”, a declarat Claudiu Târziu.

Claudiu Târziu îl avertizează pe Lucian Bode că încalcă legea iar AUR îi cere în regim de urgență să permită specialiștilor din MAI să opereze schimbările necesare.

„O altă latură – deosebit de relevantă juridic – este că, substituind „sexul” cu „genul” într-un act de identitate, se încalcă flagrant dispozițiile OUG 97/2005 și prevederile Codului Civil. Aici cum veți răspunde „părților interesate”, domnule ministru? Noi, partidul AUR, îi cerem lui Lucian Bode să revină asupra acestor declarații și să le permită specialiștilor MAI să opereze schimbările necesare, așa cum au promis public. Am convingerea că patrioții din cadrul Ministerului înțeleg perfect care sunt adevăratele mize ale acestui proiect.”, a mai spus senatorul AUR.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button