Politică

CIRC la PNL: Echipa câștigătoare îl atacă pe Orban, după dosarul Cîțu la pușcărie

Echipa cîștigătoare din PNL care susţine candidatura lui Florin Cîţu la şefia partidului îl atacă pe Ludovic Orban, după apariția dosarului Cîțu la pușcărie în SUA.

„Apel la responsabilitate şi decenţă!  În legătură cu ultimele apariţii publice ale preşedintelui PNL, Ludovic Orban, echipa celor care susţin candidatura lui Florin Cîţu dezaprobă comportamentul lipsit de fair-play politic si declaraţiile acestuia care aduc grave prejudicii partidului nostru. Considerăm că este dezonorant pentru preşedintele PNL să susţină campania de linşaj public împotriva premierului susţinut de Partidul Naţional Liberal. Nu a mai existat niciodată în istoria PNL un astfel de moment şi este de dorit să nu mai existe altul nici în viitor”, arată un comunicat de presă.   

Sursa citată mai spune că este nepermis ca Ludovic Orban să îl atace pe preşedintele Klaus Iohannis, cel mai solid partener politic al PNL în ultimii şapte ani. 

„Facem apel la actualul preşedinte al PNL să nu mai încurajeze acuzaţii grave şi derapaje de limbaj la adresa premierului liberal. Este de nepermis ca liderul PNL să-l atace pe Preşedintele României, cel mai solid partener politic al partidului nostru, în ultimii şapte ani. Ne delimităm de genul asta de politică! Mizele şi ambiţiile personale nu trebuie urmărite de niciun membru PNL, cu atât mai mult de către preşedintele în exerciţiu, în detrimentul mizelor partidului şi ale guvernării. Atacarea propriilor colegi, a guvernării şi a Preşedintelui României este contraproductivă pentru partidul nostru, iar campania internă pentru funcţia de preşedinte al PNL ar trebui să fie o competiţie onestă, corectă, nu o răfuială de ordin personal, care să ne vulnerabilizeze în faţa adversarilor”, mai indică sursa menţionată.  

Documentul este semnat de LIDERII echipei câștigătoare, Raluca Turcan, Rareş Bogdan, Emil Boc, Alina Gorghiu, Ciprian Ciucu, precum şi mulţi alţi lideri de filiale liberale. 

Orban a mai spus că  nu l-ar mai fi susţinut pe Florin Cîţu pentru funcţiile care au dus la ascensiunea politică a acestuia în situaţia în care ar fi avut datele despre trecutul său care au apărut recent în spaţiul public.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button