Politică

Inflația a ajuns la 5%, în iulie: Prețul energiei a urcat cu peste 20%. Explozie la prețul alimentelor și materialelor de construcție

Rata anuală a inflației a ajuns la 5%, în iulie, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS), confirmând declarațiile recente ale Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. BNR se așteaptă la 5,6% la finalul anului. Alimentele s-au scumpit, în medie, cu 2,33%. Prețul materialelor de construcție aproape s-a dublat.

Pe zona de alimente, cele mai mari scumpiri sunt la ulei (18%), brânză de oaie (6%), pește (5,76%), pâine (4,59%) fasole (4,55%), margarină (4,46%), miere de albine (3,5%), carnea de vită și pui (cu 2-3%).

Singurele scăderi: cartofi (31%), fructe proaspete (4,93%), citrice (2,38%).

Mărfurile nealimentare au urcat cu 7,64%. Cele mai mari creșteri au fost la energie (24,6%), gaze (20,5%), combustibili (13%). Nimic nu a scăzut pe zona de nealimentare, totul a urcat, cu excepția energiei termice cu -0,2% (nesemnificativ).

Pe zona serviciilor prețurile s-au dus în sus cu 2,74%. Cele poștale au urcat cu 5,5%, îngrijirea medicală cu 4,4%, apă – canal – salubritate cu 4,4%, restaurante – cafenele cu peste 3%. O singură scădere s-a înregistrat la transportul aerian de -23%.

Conform INS, rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 4,4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) este 3,1%.

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021 comparativ cu luna iulie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,8%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,5%.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button