Politică

Dan Barna nu e de acord cu remanierea lui Cătălin Drulă de la Transporturi

Dan Barna afirmă că cifrele privind rectificarea bugetară care au fost prezentate în spaţiul public sunt doar „o primă propunere” şi se declară „optimist” că ministerele conduse de reprezentanţi USR-PLUS vor primi fonduri pentru a putea face investiţii şi în a doua parte a anului.

În legătură cu situaţia de la Ministerul Transporturilor, care ar urma să primească un buget de zece ori mai mic decât cel solicitat, Barna spune că discuţiile au fost despre „fiecare minister în parte” şi că „peste tot e posibil că mai existe modificări”. „Poziţia Ministerului Transporturilor a fost prezentată chiar ieri de către colegul meu în spaţiul public şi nu se discută, la momentul de faţă, despre niciun fel remaniere, pentru niciun minister”, subliniază Barna, întrebat fiind despre o eventuală remaniere a lui Cătălin Drulă.

Întrebat dacă există posibilitatea ca ministrul Cătălin Drulă să fie remaniat, Barna a răspuns: „Poziţia Ministerului Transporturilor a fost prezentată chiar ieri (joi – n.r. ) de către colegul meu în spaţiul public şi nu se discută, la momentul de faţă, despre niciun fel remaniere, pentru niciun minister”. 

Premierul Florin Cîţu afirma că „la Ministerul Transporturilor ar trebui să iau bani, nu să dau, după execuţia bugetară”, întrebat dacă este adevărat că vor fi alocate trei miliarde lei pentru Fondul de Rezervă al Guvernului, la rectificarea bugetară şi doar 322 milioane lei la Transporturi, deşi Cătălin Drulă a cerut tot trei miliarde lei. „Nu este adevărată cifra pentru Fondul de Rezervă”, a completat şeful Executivului. 

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button